Brandul Gianni Tolentino, prezent pentru prima data la Feeric Fashion Days, a dezvaluit publicului si impatimitilor de moda cele mai noi creatii, piese vestimentare inspirate de somptuoasa perioada renascentista.
Cei doi designeri aflati in spatele brandului italian sunt Gianni Tolentino si Paolo Maria de Pellegrin, a caror alchimie creativa extraordinara a dat nastere unor colectii marcate deopotriva de originalitate si eleganta. Gianni Tolentino este designer vestimentar, cat si pictor, realizarile sale incluzand rochii de mireasa deosebite si costume pentru celebrul carnaval venetian. Talentul i-a fost recunoscut si rasplatit, de altfel, cu un prestigios premiu Leul de Aur.
Gianni Tolentino a facut primii pasi in moda in anii ’70, in ateliere de renume in fashion – Shon, Dior, Pucci – si, de-a lungul anilor, a reusit sa pastreze stilul reprezentativ italian si sa-l evidentieze in colectii glam care imbina armonios elemente traditionale si moderne. Creatiile brandului italian Gianni Tolentino pot fi fi admirate in prezentari de moda, publice si private, din lumea intreaga.
„Succesul nostru se defineste prin traditie si calitate”, ne-a marturisit Paolo Maria de Pellegrin, co-fondatorul brandului, mentionand, totodata, ca isi doreste sa aduca si viitoarele colectii Gianni Tolentino in Romania.
Text: Dana Saporan