Legătura dintre sex și riscul de apariție a cancerului

Un studiu realizat de Anglia University din Cambridge, din Marea Britanie, arată că femeile care au avut de-a lungul vieții peste zece parteneri sexuali au prezentat cu 91% mai multe riscuri de a dezvolta o formă de cancer, comparativ cu cele care au avut relații sexuale doar cu un singur partener. La bărbați, însă, riscul este de 69%.

Același studiu, apărut pe site-ul British Medical Journal Sexual and Reproductive Health, arată că femeile care au avut peste 5 parteneri sexuali de-a lungul vieții, au crescut riscul de apariție a unei maladii cronice cu 64%.

Formele de cancer asociate cu bolile cu transmitere sexuală sunt cele care contribuie cel mai mult la apariția tumorilor maligne.

Potrivit aceluaiași studiu, patru din cinci britanici sunt diagnosticați cu virusul Papiloma uman (HPV) la un anumit moment în viață, iar acest este transmisibil sexual. Deși, de cele mai multe ori sistemul imunitar reușește să elimine virusul, acesta este principalul responsabil pentru cancerele de col uterin (99,7% dintre cazuri). HPV-ul mai poate provoca cancer anal, oral și în gât.



Ce este HPV-ul?

Virusul Papiloma uman (HPV) este un virus care infectează epiderma și membranele mucoase ale omului. Acesta poate duce la cancer de cervix, vulvă, vagin, și anus la femei. La bărbați, poate duce la cancer de anus și penis. Căile de transmitere sunt prin contactul direct, sexual, și indirect, sex oral, toalete publice.

HPV este cea mai comună infecție transmisă pe cale sexuală la nivel global. Majoritatea oamenilor sunt infectați cu ea la un anumit moment din viață. În 2018 se estimau 569.000 de cazuri noi, și 311.000 de decese cauzate de cancer cervical la nivel mondial. Circa 85% din acestea au survenit în țările mai slab dezvoltate, cu venituri medii și mici per capita. Citește despre incidența virusului aici.

Potrivit Congresului American de Obstetrică și Ginecologie, 8 din 10 femei contracta HPV până la vârsta de 50 de ani. Iată cum afli dacă ai această infecție!

Tot ce trebuie știi despre cancerul de col uterin

HPV-ul este cauzatorul de cancer prezent în 99,7% din cazurile de cancer de col uterin. Acesta este cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat în sarcină. Suspiciunea existenței cancerului de col uterin se pune pe baza unei examinări clinice și a unui examen citologic modificat, diagnosticul de certitudine, însă, se pune prin efectuarea unei biopsii de la nivelul leziunii cu examen histopatologic. Citește mai multe despre cancerul de col uterin de aici!

Cel mai frecvent simptom al cancerului invaziv al colului uterin este sângerarea vaginală anormală. Pacienta poate sângera postcoital, intermenstrual, poate suferi de menoragii sau sângerări în postmenopauză.

Romania este pe primul loc în Europa în ceea ce privește incidența cancerului de col uterin și mortalitatea provocată de această afecțiune. Necesitatea diagnosticarii precoce a cancerului de col uterin este din ce în ce mai mare.

O noua metodă de diagnosticare precoce a acestui tip de cancer este spectrofotometria, o procedură care durează două minute și care permite obținerea pe loc a rezultatului. Vezi mai multe despre asta aici.

Autorii studiului recomandă medicilor să aibă în vedere istoricul sexual al pacientului cu cancer, mai ales că statisticile lor arată că 50% dintre persoanele născte după 1960, din UK, vor dezvolta o formă de cancer.

La realizarea studiului de mai sus au participat peste 5000 de oameni, cu vârste de peste 50 de ani, din Marea Britanie. Pe lângă informațiile referitoare la numărul de parteneri sexuali avuți de-a lungul vieții, respondenții au mai oferit detalii și despre starea lor de sănătate, inclusiv despre maladiile cronice de care sufereau.

Text: Bettina Cristea

Photo: Google Images