Lectii de dragoste din filmele de Oscar

Lectii de dragoste din filmele de OscarS-a dovedit de foarte multe ori ca viata bate filmul, insa filmele ne fac uneori sa visam si sa traim la intensitate maxima fiecare moment. Filmele romantice sunt in general preferatele femeilor, unele sunt cu happy-end, altele nu, insa intotdeauna putem culege dintr-un astfel de film cateva  invataminte folositoare. Uneori, dovezile de dragoste stau ascunse in lucruri marunte la care nici nu ne-am fi gandit iar viata poate lua intorsaturi mai mult decat interesante.

Noi am facut  o selectie a catorva filme de Oscar din care avem ce invata.

 



“Most people lose the ability to see silver linings even though they are always there above us almost every day”

“Silver Linings Playbook” sau Scenariu pentru happy-end este un film care ne invata ca dragostea se poate naste dintr-o prietenie, fara a-ti da seama de acest lucru. Pat, un fost profesor de liceu, se intoarce acasa la parintii lui dupa ce petrece 4 ani de zile intr-o clinica destinata tratamentului tulburarilor mintale, in urma depresiei suferite, inselat fiind si parasit de sotia lui, Nikki. Obsedat de ideea de a o recuceri, Pat o cunoaste pe vecina lui Tiffany, o tanara vaduva care suferea si ea, la randul sau, o depresie severa. Tiffany se ofera sa-l impace pe Pat cu fosta sa sotie, nu inainte de a-i pune cateva conditii. Incet-incet, intre cei doi se infiripa o frumoasa poveste de dragoste cu situatii iesite din comun. Si uite asa tragem concluzia ca optimismul este cea mai buna pastila si ca dragostea poate lua orice chip. Fiti optimisti!

 

“The love inside… you take it with you”

“Ghost” sau Fantoma mea iubita este o productie care ilustreaza faptul ca dragostea nu dispare nici dupa ce unul dintre parteneri piere, un film la care plangi si razi in acelasi timp. Sam si logodnica lui, Molly, locuiesc in Manhattan si formeaza un cuplu model. Sam este insa asasinat, dar prin intermediul lui Olda Mae, o femeie cu puteri iesite din comun, reuseste sa isi avertizeze iubita ca este in pericol si sa o protejeze. Sigur, nimeni nu stie ce se intampla dincolo de trecerea in nefiinta, insa unii oameni le poarta celor care le-au fost alaturi o iubire si un respect pe tot parcursul vietii lor.

 

“Would you still love me if I were old and saggy?”

“The curious case of Benjamin Button” (Strania poveste a lui Benjamin Button), adaptat dupa nuvela omonima a autorului american Scott Fitzgerald, ne invata ca iubirea nu tine cont de varsta sau vremuri, este pur si simplu un sentiment frumos care curge alene. Benjamin Button reuseste sa inverseze procesul de scurgere a timpului, nascandu-se batran si murind tanar. La 50 de ani, Benjamin se indragosteste de Daisy, o femeie de 30 de ani, cu care face si un copil. Pe masura ce timpul trece, el intinereste iar ea imbatraneste, ajungand la un moment dat sa aiba aceeasi varsta. Din pacate insa, relatia celor doi evolueaza in directii diferite, insa dragostea nu piere niciodata. O lectie care ne invata sa nu judecam, sa credem cu sinceritate in dragoste si in ceea ce ne poate oferi ea.

“Love means never having to say you’re sorry”

Filmul “Love Story” din 1970 nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare. Este vorba despre o poveste de dragoste asternuta cu delicatete, de un dramatism exceptional. Este un film de referinta, o poveste sincera si, in acelasi timp, dureroasa, iar emotiile sunt greu de stapanit. Oliver Barrett IV, student si component al echipei de hochei Harvard, o intalneste pe Jennifer Cavalleri, studenta si ea, la randul sau, alaturi de care traieste o frumoasa poveste de dragoste. Cei doi se casatoresc, insa tatal lui Oliver nu este de acord cu casatoria. Cei doi iau viata de la zero, insa, in momentul in care incearca sa aiba un copil, afla ca Jennifer sufera de o boala incurabila. Dragostea reuseste sa treaca peste orice bariere si sa ramana vie chiar si dincolo de moarte… si nu trebuie sa spui vreodata ca iti pare rau.

 

Text: Ruxandra Raica