Mai mereu ne place sa ne plangem de mila si ne e la indemana sa fim nemultumiti.
De perechea de pantofi pe care nu ne-o putem cumpara atunci cand a aparut pe piata si e un “must have”, de drumurile pe care nu vrem sa le facem, de treburile casnice care ni se par intotdeauna prea multe si prea grele, de concediul prea scurt de anul trecut si de cate si mai cate alte nimicuri.
Am intalnit zilele trecute intr-un autobuz, care era prea plin si mergea prea incet, un tanar care mi-a dat o lectie de viata pe care sper sa nu o uit niciodata. O dadea gratis tuturor celor care aveau urechi de auzit, creier de inteles si un suflet caruia sa-i pese.
Acel baiat nu avea casa de cativa ani buni. Traia pe strada, dar avea cu el o comoara pe care o arata tuturor: o plapuma. Era asa de multumit!!! Le spunea tuturor ca acum are doua. Plapumi. Si o sa-i fie mult mai bine. Cat de bine poate sa-ti fie cand unica ta avere sunt doua plapumi? “Acum o sa dorm ca un imparat!!!”, au fost cuvintele care mi-au perforat timpanele, mi-au zguduit creierul si mi-au strapuns inima.
Mi-a fost rusine. Mi-am dat seama ca eu n-am dormit niciodata ca un imparat.
Am tras cu ochiul catre el tot restul drumului, dar de auzit nu am mai auzit nimic din ceea ce spunea. Parca lumea toata se destrama in jurul meu. Si ramaneau doar imparatul cu plapuma lui.
Am ajuns acasa. Intr-o casa curata si calda mirosind a mancare proaspat facuta. Mi-am facut o baie calda, mi-am pus haine comode de casa. Si mi-a fost rusine o data-n plus.
Text: Alina Niculescu