Formaţia americană de muzică country îşi va schimba denumirea din Lady Antebellum în Lady A. Membrii formaţiei au luat această decizie în urma controverselor privind egalitatea de şanse, care au loc acum în America.
Triou-ul din Nashville a fost format în urmă cu 14 ani, iar numele trupei a fost ales atunci, reprezentând cultura sudică a Statelor Unite. Drept urmare, cuvântul “Antbellum”, care reprezintă perioada dinaintea Războiului Civil, când sclavia încă era acceptată, va fi înlocuit cu litera “A”.
”Regretăm şi suntem jenaţi că nu am luat în considerare faptul că acest cuvânt se referă la perioada de dinaintea Războiului Civil, care include sclavia. Ne cerem scuze pentru răul pe care acest lucru l-a provocat şi ne cerem scuze faţă de oricine care s-a simţit în pericol, ignorat sau neglijat”, a declarat trupa Lady Antebellum în mediul virtual.
Despre Lady Antebellum
Grupul este format din Hillary Scott, Charles Kelley, și Dave Haywood. Scott este fiica cântăreței de muzică country Linda Davis, iar Kelley este fratele cântăreței pop Josh Kelley. Lady Antebellum a câştigat 5 titluri Grammy, în 2011, printre care şi premiul pentru Piesa anului cu „Need You Know”.
Text: Bettina Cristea
Photo: CTV NEWS