Eu nu prea dau sfaturi decat in situatia in care cineva mi le cere, asa cum nu-mi dau cu parerea despre problemele altora decat daca acestia vor intr-adevar sa o afle. Si asta pentru ca nu cred in utilitatea sfaturilor date ici si colo celor care au nevoie si celor care nici macar nu le aud, pretutindeni si nicaieri, despre orice si despre nimic, pentru toata lumea si pentru nimeni.
Mi se par o pierdere ne vreme, apanajul oamenilor carora le place sa se auda si nu obosesc niciodata sa vorbeasca.
In ultima vreme m-am convins, mai mult ca niciodata, ca anumite decizii nu pot fi influentate indiferent de cat de bune sunt sfaturile pe care le primesti, indiferent de cat de onorabile sunt intentiile din spatele lor sau cat de apropiati si dragi sunt oamenii care ti le dau.
Sfatul trebuie sa vina de la tine.
Indiferent cat de dureroase sunt unele situatii, trebuie sa le traiesti. Sa le traiesti ca sa le intelegi si sa le infrunti. Trebuie sa inveti din ele, din durerea si neputinta lor.
Trebuie sa te convingi, tu pe tine, ca un drum s-a terminat, ca o poveste a ajuns la final, ca o pasiune s-a stins, ca o usa s-a inchis si… mai e si incuiata pe deasupra.
Atunci cand te-ai convins de toate astea poti sa mergi mai departe. Sa vezi drumuri noi, sa reaprinzi pasiunea si sa gasesti cheia de la o alta usa.
Trebuie sa-ti convingi ochii sa vada. Prin ochii altora nu vei reusi sa vezi lumina, ci doar niste umbre stralucitoare care te vor dezorienta si mai tare.
Asa ca, ochii larg deschisi si… drum bun!!!
Text: Alina Niculescu