Iubim toamna pentru combinațiile de culori pe care ni le oferă, pentru mirosul cu care ne întâmpina fiecare dimineață, pentru aromă dovleacului și a cafelei proaspete, savurate în fața ferestrei. Toamna este un anotimp ofertant din punct de vedere vestimentar, poate chiar cel care ne permite să experimentăm cel mai mult, să îndrăznim. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de zilele înnorate și de ploaia rece care pune stăpânire pe oraș.
Farmaciștii Catena recomandă balsamul reparator pentru buze de la Rilastil din gama RIPARATRICE, un tratament emolient și reparator cu acțiune intensivă de reparare și emoliere pentru buzele foarte uscate și crăpate.
Din garderoba de toamna nu trebuie să lipsească piesele vestimentare impermeabile, care nu numai că sunt de efect, ci și practice. Cizmele de cauciuc, trenciurile, pelerinele, hanoracele cu glugă sunt la mare căutare în sezonul ploios.
Pelerină de ploaie
O zi ploioasă și mohorâtă poate fi înveselită cu ajutorul unei pelerine de ploaie colorate. Pelerină trebuie să fie dotată, bineînțeles, cu o glugă, iar în funcție de croiala, această poate fi purtată chiar și peste o jachetă sau un pardesiu clasic. Cele cu model holografic sunt îndrăznețe și de efect, potrivite pentru ieșirile în oraș.
Pe drumul spre job poartă-le pe acelea cu modele în dungi, în combinații de alb cu negru, cu fermoar, capse și șiret sau pe cele transparente. Nu-ți țin de cald neapărat, însă te feresc de picăturile reci de ploaie.
Cizmele de cauciuc
Dacă vrei să ții pasul cu toamna, atunci încălța-te cu cizme de cauciuc. Sunt funcționale și funky, și te țin la adăpost de ploile care pun stăpânire pe oraș. Dacă te-ai plictisit de ținutele monotone, avem foarte multe propuneri din care poți alege.
Fie că sunt lungi sau scurte, că sunt confecționate din cauciuc în partea de jos și cu terminații de tip fleece sau blană, că au imprimeuri, catarame, șireturi sau sunt în degradé, cizmele de cauciuc pot fi purtate la orice ora și dau un aer cool oricărui outfit.
Coafura rezistă cu pălăria potrivită
Toamna experimentăm aproape în fiecare zi un bad hair day. Tocmai de aceea, cu pălăria potrivită vei reuși să faci haz de necaz și să nu-ți strici coafură. Dacă ai întâlniri, ședințe și trebuie să ajungi dintr-un loc în altul, atunci e musai să porți o pălărie dintr-un material impermeabil.
Sunt practice, feminine și pot fi asortate cu ușurință ținutelor office, dar și celor relaxate. De asemenea, pentru că tot vorbim de accesorii, nu uită de ceasurile rezistente la apă.
Genți cauciucate
Gențile sunt prietenele loiale ale femeilor, indiferent de anotimp. Poșetele cauciucate nu lipsesc de pe podiumurile de modă, fiind extrem de utile, iar investiția este una pe termen lung, deoarece materialul este foarte rezistent.
Nu va mai trebui să-ți faci probleme că obiectele personale se vor udă când te prinde ploaia. În plus, orice ținută casual se va transformă într-o atracție, și te vei încadra perfect în peisajul urban.
Sub umbrela ta
Renunță la clasică umbrela neagră și go for an update! Pentru că este primul accesoriu care-ți vine în minte atunci când vorbim despre ploaie, iar noi l-am lăsat la final tocmai de aceea, este important să găsești un model care să-ți placă și să se potrivească personalității tale. Sigur că este important să fie frumoasă, dar și rezistență. Interesante sunt cele transparente, acelea cu aplicații sau cu imprimeuri deosebite. Cum ar fi să deschizi umbrela și ea să-ți „zugrăvească” un cer senin?
Foto: shutterstock