Cand usa impozanta se deschide, las in urma mea un univers de un gri prafuit si dau mana calduros cu un univers in nuante de rosu intens, de auriu, de fistichiu. E un spatiu atemporal, pe care nu mi l-as fi putut imagina ca exista, un spatiu incarcat de emotie, de frumos, de materiale pretioase demne de orice regina. Dintr-un colt imi zambeste discret o rochie vaporoasa, cu detalii pretioase, iar in fata paravanului stau cuminti fuste, tricouri, camasi cu gurile larg cascate.
Isi intampina viitoarele “stapane” fara sa scanceasca, iar pe etichetele lor sta frumos scris La Chatterie – numele sub care creeaza Isabela Luisa Vijiac, o tanara din ale carei maini ies piese diafane, simple, dar totusi de o eleganta aparte.
Cusaturi… magice
Inceputurile sunt intotdeauna grele, dar Isabelei i s-au aliniat planetele si i-au zambit stelele. Desigur… nici nu ai cum sa nu reusesti atunci cand esti atat de talentata si cand ai absolvit si o facultate in domeniu. Prin munca si determinare, Isabela a reusit sa-si puna in practica visul si astazi se poate lauda cu nenumaratele ei succese si cu showroomul de prezentare din Strada Bibescu Voda numarul 19.
{besps}articole_februarie/chatterie|width=280|height=400{/besps}
Showroomul este locul acela plin de magie, unde doritoarele pot merge sa isi aleaga hainutele, sa le atinga, sa le inteleaga fiecare cusatura, fiecare nasture, unde primesc consiliere, unde vestimentatia poate fi facuta pe comanda, unde se vor putea simti in largul lor si unde vor sti ca haina aleasa este unica. Ca tot a venit vorba despre cliente… hainele La Chatterie se adreseaza femeilor puternice, senzuale, angelice, care nu au incetat sa viseze si care vor sa iasa din monotonia de modele si culori care se repeta la nesfarsit in vitrinele tuturor magazinelor. De la fuste inflorate la camasi impunatoare, La Chatterie te va ajuta cu siguranta sa te regasesti, sa-ti definesti stilul si sa alegi tinuta potrivita pentru fiecare moment al zilei. Romantic, clasic, dar si modern, un amestec care ofera placere ochiului, care incanta simturile, o stralucire de care orice femeie are nevoie.
Si cum hainele poarta intotdeauna amprenta designerului, rochiile de inspiratie Breakfast at Tiffany’s nu trebuie sa te uimeasca. Nici chiar ceasul de pe perete cu chipul lui Audrey Hepburn nu trebuie sa te mire. Imbracamintea este o arta, iar bunul-gust se vede in fiecare detaliu, in fiecare pensa sau gaica a hainelor La Chatterie.
Handmade… cu dragoste
An dupa an, colectie dupa colectie, de trei ani de zile, Isabela aduce hainelor un suflu nou, pentru ca de fiecare data isi gaseste surse noi de inspiratie din muzica pe care o asculta, din cartile pe care le citeste, din locurile pe care le viziteaza si din filmele pe care le vizioneaza. Ii plac culorile vii, se joaca cu tiparele si spune ca i-ar fi placut sa traiasca in pielea creatoarei Coco Chanel, personaj care a impresionat-o in productia Coco avant Chanel.
Daca te intrebi de unde vine numele… La Chatterie… nimic mai simplu. In urma unui brainstorming cu dictionarul de limba franceza in fata, votul pentru numele acesta a fost acordat in unanimitate. Un nume parca predestinat, are asa un fel de vino-ncoace caruia nu ii poti rezista. In showroomul din Bibescu Voda ai sa intalnesti si brandul Pixie Shoes, insa despre pantofi veseli vom vorbi cu alta ocazie. In alta ordine de idei, hainutele semnate La Chatterie le gasesti in showroomul mai sus amintit, pe site-urile: www.lachatterie.ro, www.welovecouture.ro, pe Facebook la adresa: http://www.facebook.com/la.chatterie, la Atelier A!urea din Centrul Vechi si in Constanta, la magazinul Newelle.
Intotdeauna hainele trebuie sa-ti fie cele mai bune prietene, trebuie sa te inteleaga cand ai o zi proasta, sa nu se sifoneze cand ai o intalnire de afaceri, sa nu cedeze la prima intalnire, sa-ti ramana fidele chiar si dupa nenumarate spalari. Pana la urma, moda este interpretabila, dar tendintele si un look curat nu au cum sa dezamageasca. Aceasta este un mic crampei din lumea Isabelei, lumea La Chatterie… un univers in nuante de rosu intens, de auriu, de fistichiu.
Text: Ruxandra Raica
Foto: Sabina Ghiormescu