Khloe Kardashian a anunțat că are COVID-19. Știrea vine abia după apariția în presă a imaginilor de la evenimentul privat al surorii ei Kim Kardashian West, care a împlinit 40 de ani și la care Khloe a participat.
Khloe Kardashian: „Tocmai am aflat că am fost infectată cu coronavirus. M-am simțit foarte rău timp de câteva zile, am vomitat și tremuram mai tot timpul, mi-era ba cald, ba frig. Eu sufăr de migrene, dar durerea de cap pe care am avut-o a fost îngrozitoare, nu aș spune că a fost doar o migrenă. Tușeam atât de mult, încât simțeam că îmi arde pieptul. Gâtul meu încă se resimte, după cum puteți sesiza și voi, dar vreau să vă spun că virusul acesta e cât se poate de adevărat.”
Kim s-a testat în mod repetat
Kim Kardashian West a fost dur criticată pentru încălcarea măsurilor de siguranță sanitară, deși distracția s-a ținut pe o insulă. În fotografii, lumea nu poartă mască. Kim susține, totuși, că s-ar fi testat în mod repetat și, mai mult, ar fi rugat petrecăreții să stea în izolare două săptămâni, fără să le spună de ce.
sursa foto: google images