Kate Moss, unul dintre cele mai faimoase supermodele din lume, si Cara Delevingne, modelul in varsta de 21 de ani care se pare ca ii calca pe urme lui Kate, vor aparea in prima lor campanie impreuna pentru un nou parfum Burberry. Imaginile, precum si detaliile in legatura cu parfumul nu vor fi facute publice decat in aceasta toamna, insa pana atunci cei de la Burberry au pregatit un teaser din culise, in care cele doua modele poarta trenciuri bej.
Atat Kate, cat si Cara au mai lucrat cu brandul britanic, iar pentru Cara, Burberry a fost ca o rampa de lansare atunci cand Christopher Bailey i-a propus sa apara in campania de primavara/vara 2011 Burberry Prorsum alaturi de Eddie Redmayne.
Moss, in varsta de 40 de ani, a aparut in mai multe campanii ale brandului britanic de-a lungul carierei sale – inlcusiv campanii pentru parfumurile brandului. Noi abia asteptam sa vedem imaginile.
Text: Ruxandra Raica