Kanye West se pare ca vrea sa aduca un suflu nou brandului de haine pe care il detine si care ii poarta implicit si numele, iar pentru asta a apelat la ajutorul directorului de creatie al labelului Diesel, Nicola Formichetti. Cunoscutul cantaret ar fi petrecut o saptamana la Milano pentru a lucra la noua sa colectie, care va include 100 de piese unisex ce vor fi prezentate in timpul defilarilor din luna septembrie, iar Formichetti se pare ca a contribuit cu sfaturile.
Purtatorul de cuvant al lui Kanye nu a dorit insa sa comenteze in niciun fel speculatiile aparute. Din martie 2012, Kanye a luat oarecum o pauza, dupa ce a aparut la Paris Fashion Week doua sezoane la rand. Colectiile sale au primit atat recenzii pozitive, cat si recenzii negative.
Muzicianul a colaborat insa recent cu brandul francez APC la o colectie capsula dedicata barbatilor, care s-a si vandut deja. Noi suntem curiosi sa vedem ce o sa iasa…
Text: Ruxandra Raica