După ce a şocat întreaga lume cu candidatura sa, Kanye West a anunţat la începutul campaniei că susţinătorul său este chiar Elon Musk. De atunci şi până acum s-au întâmplat multe, Kanye reuşind să se facă de râs în mediul online, iar prin ieşirile lui necontrolate din timpul mitingurilor, “a reuşit” să-şi piardă din susţinători, inclusiv pe Elon Musk.
În urma eşecului rapperului în cadrul unui eveniment de campanie din Carolina de Sud, unde nu a reuşit să strângă cele 10mii de semnături, urmat de un derapaj pe Twitter, în care spunea că voia să divorţeze de Kim pentru că l-ar fi înşelat, Musk şi-a retras sprijinul pentru campania lui.
Acesta a spus că a luat legătura cu prietenul său: „I-am transmis un mesaj în care i-am zis: Ştii, o mulţime de oameni sunt îngrijoraţi, se întreabă dacă eşti bine. Am făcut tot posibilul pentru a-l convinge că 2024 este mai potrivit pentru el decât 2020”, a spus fondatorul SpaceX şi Tesla.
Sâmbătă, rapperul a declarat pe reţelele sociale şi că „îl va învinge pe Biden din notificări”, în ciuda sondajului făcut la începutul acestei luni, în care diferenţa este de doar două procente.
Citeşte mai multe AICI!
Text: Bettina Cristea