Vesti bune pentru Jude Law. Actorul si fosta sa iubita, Catherine Harding, vor avea un copil impreuna. Astfel, Jude va deveni tata pentru a cincea oara. La prima „citire”, probabil ca acest lucru vi se va parea ciudat. „Pot confirma faptul ca Jude si Catherine vor deveni parinti in primavara anului viitor. Desi nu mai sunt impreuna, abia asteapta sa creasca copilul si sa fie doi parinti buni”, a declarat un reprezentant al actorului. „Cei doi considera ca aceasta este o chestiune personala si nicio declaratie nu va mai fi facuta pe aceasta tema. Va cer sa respectati acest fapt si sa le respectati si familiile”, a adaugat acelasi reprezentant.
Jude Law, taticul a patru copii
Jude Law in varsta de 41 de ani are trei copii cu fosta sa sotie, Sadie Frost, si anume doi baieti: Raffertt in varsta de 18 ani, Rudy in varsta de 12 ani si o fata pe nume Iris, de 13 ani. Alaturi de modelul Samantha Burke, Jude mai are inca o fetita in varsta de 5 ani, Sophia. Law se bucura din plin de postura de tata, iar in 2009 declara ca a fi tata este tot ceea ce conteaza pentru el. „Obisnuiam sa dorm pana la pranz, dar nu este deloc greu sa ma trezesc la ora 07:00 si sa le pregatesc copiilor micul dejun. Fiica mea m-a facut sa realizez ce inseamna cu adevarat sa fii barbat”, a spus actorul. Jude Law a jucat in Cold Mountain, Sherlock Holmes, All the King’s Men, The Aviator etc. Noi ii dorim… cat mai multi copii daca acest lucru il implineste si il face fericit.
Text: Ruxandra Dumitrescu