Jorge: “Cand iubesti un om, il iubesti cu totul”

Nu ne potrivim deloc/ Ochii tai sunt in lacrimi/ Iar eu simt ca iau foc/ Ca n-am avut noroc/ Nu, nu, deloc/ Ca sa n-o dam in tragic/ Hai sa spunem “Stop”/ Ca n-am avut noroc sunt versurile celui mai nou single, “Nu ne potrivim”, semnat Jorge feat. CRBL. Simpaticii baieti s-au gandit sa ne puna in scena situatiile disperate in care se afla uneori barbatii, in incercarea de a le satisface mofturile iubitelor lor, reiesind astfel colaborarea inedita. Despre potrivirea sau nepotrivirea dintre cei doi, ideea de compromis in cuplu, postura de tatic de fata, ganduri de iubire si bilantul de sfarsit de an artistic, am stat de vorba cu Jorge.

 



Pana la urma, te potrivesti sau nu cu CRBL?

Ne potrivim foarte bine din punct de vedere profesional. Avem multe lucruri in comun si, mai ales, impartim o canapea plina de glume in cadrul  show-ului “Te cunosc de undeva”.

Care este mesajul piesei “Nu ne potrivim”?

Aceasta melodie are un mesaj clar si plin de profunzime pentru fiecare cuplu. Ne-am dorit sa punem in valoare discutiile, nepotrivirile si neplacerile care intervin in povestile multora dintre noi. In majoritatea cazurilor, desi exista iubire, exista foarte multe lucruri care deranjeaza si nu se sincronizeaza pentru ca o relatie sa functioneze fara certuri.

Ce parere ai despre oamenii care, desi nu mai sunt fericiti, continua relatia?

Sunt convins ca exista anumite motive pentru care fac alegerile acestea. Orice relatie de cuplu traverseaza perioade si perioade. Iar acestea nu sunt tot timpul roz.

Dupa parerea ta, care este limita compromisului in cuplu?

Nu stiu daca exista o limita. Cred cu tarie ca, daca iubesti o persoana, o iubesti cu totul. Nu se mai pune problema de compromis. Eu in niciun caz nu merg pe ideea de compromis.

Tu cum depasesti crizele din cuplu?

Din fericire, nu am avut experienta asta pana acum. Noi suntem foarte detasati si nu intervenim unul in treburile celuilalt. Ne intelegem si ne completam foarte bine, atat din punct de vedere familial, cat si ca prieteni.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai realizat anul acesta?

Proiectul “Te cunosc de undeva”, aceasta piesa si colaborarea cu Cat Music. Daca ar fi sa fac un bilant, imi dau seama ca s-au intamplat mult mai multe lucruri frumoase decat m-am asteptat.

 

“Fiica mea, Karina, s-a nascut inteleapta”

Doua persoane care te-au inspirat cel mai mult in viata… ?

In primul rand, tatal meu si apoi fetita mea. Sunt foarte multe lucruri pe care le-am mostenit de la tata. Abia dupa ce nu l-am mai avut, am realizat ca a fost mentorul meu. In ceea ce o priveste pe fiica mea, ea s-a nascut inteleapta. Uneori, este mai desteapta decat mine. Are sase ani si avanseaza intr-un ritm incredibil. Incerc sa tin si eu pasul cu ea! (rade)

Ai un motto dupa care te ghidezi in viata?

In momentul de fata, am un singur principiu dupa care ma ghidez: “munca, munca si iar munca”. De obicei, traiesc clipa si imi place sa fiu ancorat in prezent.

Spune-mi cum te-ai acomodat in postura de tatic de fata?

Atunci cand fetita mea s-a nascut, timp de doua saptamani nu am realizat ce mi se intampla. Insa, dupa ce i-am facut prima baita, dupa ce a adormit prima data la mine in brate, din momentul ala s-a produs declicul. Eu cred ca cei mici ne aleg pe noi si vin exact acolo cand si unde trebuie.

Ce pasiuni are Karina? Ce mosteneste de la tine?

Ma depaseste! Este foarte talentata si incercam sa ii indreptam pasii in directia in care vedem ca are potential. Este important sa stie ca are sustinere.

Esti un parinte autoritar sau esti cel mai bun prieten al fiicei tale?

Depinde foarte mult de situatie. Nu am nicio problema sa fiu autoritar si sa ii atrag atentia atunci cand intrece limita. In rest, discutam foarte mult, vorbim si suntem oarecum prieteni, insa ne pastram relatia de tata-fiica.

 

Text: Alexandra Lupu