Jodie Foster – premiată la Cannes

Actrița americană Jodie Foster este laureată a premiului onorific de anul acesta la Festivalul de la Cannes. Vedeta va primi premiul Palme d’Or în semn de recunoaştere pentru „strălucitul parcurs artistic şi personalitatea sa unică”, chiar la începutul ceremoniei.

Jodie nu este pentru prima dată invitată la acest eveniment, în mai 1976, la vârsta de 13 ani, ea a urcat prima dată treptele Palais des festivals, unde a fost prezentat „Taxi Driver” al lui Martin Scorsese, film recompensat cu Palme d’Or. Iată că după 45 de ani, regizoarea revine pentru a primi ea însăşi un astfel de trofeu.

„Cannes este un festival căruia îi datorez atât de multe, mi-a schimbat complet viaţa. Prima mea prezenţă pe Croazetă a fost un moment definitoriu pentru mine. Să îmi prezint unul dintre filmele mele aici a fost mereu un vis al meu”, a spus actrița americană. Jodie a jucat în aproximativ 50 de filme, iar dintre acestea, șapte filme în care a jucat sau pe care le-a regizat, au fost prezentate la Cannes.



Ce spun organizatorii festivalului despre Jodie Foster

Pierre Lescure, preşedintele festivalului, spune despre actriță că: „Jodie Foster ne-a oferit un minunat cadou prin prezenţa pentru a sărbători revenirea festivalului pe Croazetă. Aura ei este fără seamăn: ea întruchipează modernitatea, inteligenţa radiantă a independenţei şi nevoia de libertate”, iar delegatul general Thierry Frémaux a adăugat că: „Jodie nu încetează să se reinventeze. Ea pune întrebări cu privirea ei pătrunzătoare, învață de la ceilalți și este dispusă să facă un pas înapoi de la convingerile sale pentru a-și forja noi moravuri – face ceea ce este corect. O idee pe care se străduiește să o transmită în deciziile pe care le ia ca actriță și regizor și care o face atât de prețioasă în aceste vremuri confuze. O vom onora cu căldură și admirație”, a continuat Frémaux.

Spike Lee va prezida juriul competiției din acest an. Pelicula „Annette” a lui Leos Carax cu Adam Driver și Marion Cotillard va avea premiera mondială chiar în seara deschiderii.

Cea de-a 74-a ceremonie a Festivalului de la Cannes va avea loc la Palais des festivals pe 6 iulie. Actrița va deschide festivalul programat să aibă loc până pe 17 iulie. Unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de film, care se desfăşoară în mod tradiţional în luna mai, a fost amânat pentru luna iulie din cauza pandemiei de coronavirus.

Despre Jodie Foster

Alicia Christian Foster, cunoscută profesional ca Jodie Foster, în vârstă de 58 de ani, este o actriță, regizoare și producătoare americană. Vedeta este câștigătoare a premiului Oscar, în 1992, pentru cea mai bună actriță. Premiul i se datorează interpretării sale din Tăcerea mieilor.

Text: Bettina Cristea

Photo: hepta