Nascut pe 27 septembrie 1982, Jason Wu este un tanar de origine taiwaneza, care la varsta de nici 30 de ani a reusit sa cucereasca industria modei si al carui nume are o rezonanta mondiala. Cel ce este considerat a fi “noua stea a modei” a trait in Canada alaturi de familie, unde si-a exersat inclinatia pentru moda, creand haine pentru papusi pe care ulterior le vindea companiilor de jucarii.
A studiat sculptura in Tokio, insa talentul si pasiunea pentru design si-au spus cuvantul, iar in 2001, tanarul cu aspiratii de designer s-a inscris la prestigioasa Parsons School of Design din New York, pentru o viitoare cariera in acest sens.
In 2006 si-a lansat prima colectie sub label-ul Jason Wu, colectie care l-a propulsat in randul designerilor de top, aducandu-i, pe langa numeroasele ovatii si aprecieri, si premiul Vogue Fashion Fund award, castigat in 2008. Succesul fulminant si reputatia tanarului designer au fost intens mediatizate in cadrul celor mai elitiste publicatii de profil, precum Vogue, Harper’s Bazaar, W Magazine, Cosmopolitan, Elle sau New York Times. Insa faima internationala si apogeul carierei au fost atinse cu adevarat in anul 2009, cand Prima Doamna a Americii, Michelle Obama, a ales sa poarte o creatie semnata Jason Wu, in seara in care sotul sau Barack Obama a fost desemnat oficial Presedintele SUA. “I was over the moon. I know I am an unusual choice for a First Lady. I didn’t think it was my turn yet”. Prin aceasta performanta rasunatoare, Jason Wu are onoarea de a-si asocia numele cu cel al unor embleme ale modei ca Oscar de la Renta, Cristobal Balenciaga sau Hubert de Givenchi, ale caror creatii au fost purtate de distinsele Jacqueline Kennedy, Laura Bush sau Hillary Clinton si ele foste Prime Doamne ale Americii.
Eleganta distinctiva si rafinament
Jason Wu poate fi catalogat drept un designer revolutionar, a carui viziune anticipeaza trendurile modei. Creatia sa ultrafeminina si romantica reflecta eleganta clasica in stilul “Hollywood glamour”, care il individualizeaza intr-o maniera unica de ceilalti creatori. Stilul particular Jason Wu este o combinatie sofisticata intre elementele moderne si liniile conservatoare transpuse in moda contemporana. Designul rochiilor este extrem de elegant, nu implica un aspect ostentativ, este discret si impunator in concordanta cu femeia care il poarta. Fluiditatea materialelor, croiul curat si simplu, taieturile senzuale, geometriile, coloristica vesela, detaliile fine si accentele moderne sunt atributele fundamentale ce identifica semnatura Jason Wu. Pe langa aparitiile constante ale doamnei Obama in creatiile designerului, celebritati ca Natalie Portman, Reese Witherspoon, Olivia Wilde, Ivana Trump, Leighton Meester, Diane Kruger, Kristen Stewart sau Zoe Saldana fac parte din clientela exclusivista a tanarului Jason Wu.
Text: Alexandra Lupu
Surse: www.voguepedia.com
Credit foto: www.vogue.fr