Inca din anul 1945 si pana in prezent, Casa de moda Balmain reuseste sa mentina linia succesului, prin stil si eleganta absoluta. Fondatorul Casei, Pierre Alexandre Claudius Balmain, s- a nascut pe 19 mai 1914, in Savoie, Franta. Inca din copilarie a manifestat un deosebit interes pentru arta si astfel, la varsta de 20 de ani, a imbratisat aceasta profesie, lucrand pentru designerul Edward Molyneux.
In aceasta perioada si-a exploatat potentialul creator, astfel datorita talentului si simtului estetic exacerbat, a reusit performanta alaturi de Christian Dior: sa preia conducerea casei de moda Lucien Lelong, dupa moartea designerului. Moda aniilor ‘50 a fost dominata de feminitatea si rafinamentul specifice casei Balmain, designerul reusind sa impuna in tendinte limita conventionalului si stilul boem, caracterizat de eleganta si simplitatea pieselor vestimentare.
Viziunea artistica a lui Decarnin transcede traditiile
Dupa moartea fondatorului, compania a continuat sa existe prin Erik Mortensen, prietenul si omul de incredere al lui Pierre Balmain, prin Oscar de la Renta si apoi prin designerul Laurent Mercier. Cel care a salvat compania de la declin reusind sa o reinventeze este designerul Christophe Decarnin. Stilul nonconformist al lui Decarnin a reusit sa stilizeze simplitatea si clasicul Balmain, prin viziunea sa estetica si inovatie. Autenticitatea, mixul dintre rock si elegant, liniile geometrice, umerii structurali, drapaje perfecte, asimetrii, supradimensionari,croiul arhitectural, sunt accentele de modernitate care au revitalizat creatia Balmain. Designerul Christophe Decarnin a reusit sa reinventeze simbolul feminitatii pariziene prin glamour si opulenta. Talentul creator si viziunea nonconformista au condus brandul Balmain pe scara ierarhica a modei, reusind performante inegalabile si incasari record, avand in vedere ca brandul se adreseaza iubitorilor de lux, iar preturile sunt pe masura. Casa Balmain abordeaza mai multe domenii de produse, respectand acelasi standard de calitate: produse de parfumerie (Vent Vert), primul parfum care a inregistrat un imens succes, ochelari, incaltaminte si ceasuri de colectie. In prezent, Directorul de Creatie al Casei Balmain este tanarul Olivier Rousteing, care are sarcina de a duce mai departe succesul brandului. De notorietate, si sub identitatea Casei, este si celebra rochie aurie, o declaratie de stil si senzualitate, care a aparut pe copertile a sapte reviste de specialitate, reusind sa creeze o adevarata isterie in randul fashionistelor, in ciuda pretului piperat de 30. 000 de dolari. Creatiile ravisante Balmain au cucerit podiumurile de moda si covorul rosu, divele hollywoodiene facand o adevarata pasiune pentru acestea. Din grupul “addicted to Balmain” fac parte: Cindy Crawford, Eva Mendes, Rihanna, Victoria Beckham, Gwyneth Paltrow, Kate Moss sau fashion icon- ul Sarah Jessica Parker. Casa Balmain este in topul preferintelor consumatorilor de moda, depasind domeniul competentelor din industria modei de lux.
Text: Alexandra Lupu
Surse: www.fashionmodeldirectory.com, www.denimblog.com