Iubești cafeaua? Ai încercat Dalgona Coffee?

Când vine vorba de cafea, există oameni cărora le place să încerce ceva nou. Unora le place cafeaua neagră cu puțin zahăr sau chiar deloc, în timp ce altora, să bea cafeaua cu lapte. Oricare ar fi gustul tău, a venit momentul să încerci cea mai recentă tendință în materie de cafea, mai exact, Dalgona Coffee. Nu vei fi dezamăgită!

Trendul Dalgona Coffee a început pe TikTok, cu hashtag-ul #DalgonaCoffee, și a obținut peste 10 milioane de vizualizări în aplicație. După ce și-a lăsat amprenta în TikTok, și-a făcut apariția și pe Facebook, Instagram, Youtube și Twitter, și de atunci, toată lumea încearcă să facă această cafea. Cea mai bună parte a acestei cafele este stratul ei spumos.



Află cum poți face și tu această cafea delicioasă acasă în doar câteva minute. 

Ingredientele necesare de care ai nevoie:

  • 2 lingurițe cafea instant,
  • zahăr, 
  • 2 linguri de apă caldă,
  • 1/2 pahar lapte rece,
  • cuburi de gheață, după preferință.

Modul de preparare:

Pui cafeaua instant, zahărul și apa fierbinte împreună, într-un bol, și le amesteci folosind un mixer, tel sau o lingură, până ce compoziția se răcește și devine ca o spumă groasă, cremoasă. Lași puțin amestecul în timp ce pui într-o cană cuburi de gheață și laptele. Apoi, adaugi compoziția de cafea deasupra laptelui, fără să le amesteci.

Astfel, obții cafea Dalgona, o cafea rece și delicioasă care îți va da energie pentru toată ziua.

Text: Bettina Cristea

Photo: Google Images