Istvan Teglas este un actor de origine maghiara care a invatat sa joace in limba romana. Nu si-a propus asta de la inceput, insa talentul si originalitea si-au spus cuvantul. Pe scena Teatrului Odeon sau pe cea de la Godot Cafe Teatru, Istvan straluceste la propriu ca urmare a prestatiilor sale. Si va trimite voua, doamnelor, un gand cald de martie…
Tonica: Buna, Istvan. Esti un tanar actor de origine maghiara, ce face performanta pe scena Teatrului National si nu numai. Cat de greu a fost, in primul rand, sa te adaptezi la limba romana si cum ai reusit sa o inveti atat de bine astfel incat sa poti juca teatru?
Istvan Teglas: Mi-a fost cam greu, sincer sa-ti spun, pentru ca e un lucru sa vorbesti limba romana in viata de zi cu zi si un lucru e sa o vorbesti pe scena. Mi-a luat mult timp sa ma hotarasc ca vreau sa fac chestia asta pentru ca eu nu am venit in Bucuresti cu intentia de a juca in limba romana. Dar simt ca deja e din ce in ce mai bine.
Tonica: Ai jucat teatru si in alte tari, chiar si in Statele Unite ale Americii. De ce ai ales sa ramai in continuare in Romania?
E o intrebare buna. Probabil pentru ca in locurile in care am fost cred ca n-am nimerit in contextele favorabile. Eu am plecat de fiecare data cu gandul ca daca se iveste ceva sau daca e ceva care imi place, sigur ca as vrea sa incerc sa raman in locul respectiv, mai ales ca si in Bucuresti tot asa am venit. Am venit fara sa-mi propun sa raman aici. Sunt totusi de 7 ani in Bucuresti. E bine pana la urma ca s-a intamplat asa.
Tonica: Teatru de camera, teatru dans, teatru de bar, teatru de ceainarie si chiar un fel de cooking-show, o intalnire intre arta culinara si cea teatrala. Ce ne mai pregatesti si cum arata programul tau? Cam cat de incarcat este?
Ce pot sa va spun este ca pregatesc impreuna cu niste colegi de-ai mei un fel de melanj intre miscare, text, cantec, muzica, un spectacol a carui regie ii apartine lui Carmen Lidia Vidu. E o forma de teatru greu de definit, pentru ca nu e neaparat in zona experimentala, dar e sigur intr-o zona mai libera, pot sa spun underground, desi si asta s-ar putea sa fie totusi prea mult pentru ce vrem noi, dar oricum in zona independenta. In ultimii ani a cam disparut zona asta de exprimare, cel putin in Bucuresti, si vrem sa resuscitam un pic aceasta forma de teatru sau de arta chiar.
Tonica: Daca ar fi sa te mai nasti inca o data, ai alege tot meseria de actor?
Nu cred ca e o meserie pentru mine, fiindca nu o vad ca pe o meserie. E mai mult un mod de viata.
Tonica: Ce actor roman admiri si de ce? Sau altfel spus, cu ce actor ti-ar placea sa imparti scena si nu ai avut inca ocazia?
Cred ca as vrea sa lucrez cu oameni indiferent de varsta si de generatie, care cumva sunt deschisi si care cauta nu neaparat chestiile foarte complicate.
Tonica: In ce masura vin tinerii la teatru din cate ai putut tu observa si, mai ales, ce fel de piese prefera?
Am vazut la performance-ul Foaie Verde pe care l-am facut cu Grigore Lese si cu alti artisti, ca in sala erau numai tineri intre 20 si 30 de ani, ceea ce mi s-a parut incredibil. Cumva asta ar trebui sa se repete. Din pacate se fac spectacole de genul asta foarte rar, iar tinerii nu sunt obisnuiti sa vina la teatru.
Tonica: Astazi, teatrul nu se mai identifica cu o cladire. Teatrul se joaca in spatii neconventionale care atrag, sunt diferite. Este acesta un lucru bun pentru actori?
Cred ca e un lucru foarte bun. E mai greu, dar e bun tocmai din cauza asta, pentru ca te pune sa cobori in tine la niste resurse, de care poate altfel nu te-ai ocupa. Esti efectiv in fata oamenilor si nu ai absolut nicio carja de care sa te agati. Pe mine inca ma socheaza chestia asta. Nu am nimic, nicio sustinere, sunt numai eu acolo pe scena. Uneori e ingrozitor, dar cred ca din asta inveti foarte multe. Spectacolele independente au inceput sa fie foarte aproape de public.
Tonica: Exista vreo diferenta atunci cand urci pe scena Teatrului National fata de scena de la Godot Cafe-Teatru in ceea ce te priveste?
E o mare diferenta, dar pentru mine deocamdata ambele sunt niste experiente foarte importante si ambele ma ajuta sa-mi dau seama ce trebuie si cum trebuie facut.
Tonica: Tii legatura cu fanii, cu spectatorii?
S-a intamplat de mai multe ori dupa anumite spectacole, cum ar fi Dance a playful body, sa avem discutii cu spectatorii. Imi place lucrul asta de a fi cu publicul in anumite contexte, doar in cazul in care exista seriozitate la mijloc, adica ne intalnim pentru ca avem o chestie de discutat.
Tonica: Unde te pot vedea si unde te pot gasi toti cei interesati?
Pe 25 februarie, ora 19:30 in spectacolul Chutney la Ceainaria Serendipity.
Pe 28 februarie, ora 19:30 in spectacolul Dance a playful body la Centrul Dansului.
Pe 7 martie, ora 22:00 in spectacolul Comedie neagra la Godot Cafe.
Pe 8 martie, ora 15:00 in spectacolul 2 liniute la Godot Cafe.
Pe 17 martie, ora 19:30 in spectacolul Deseori neobservat la Teatrul Mignon.
Pe 21 martie, ora 19:00 in spectacolul Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprita la Teatrul Odeon si tot in aceeasi zi la ora 22:00 in spectacolul 2 liniute la Godot Cafe.
Si tot in luna martie vom relua si Le salon des enfants terribles dupa Jean Cocteau.
Tonica: Si pentru ca se apropie luna femeilor… un gand de actor…
Fiti tari si curajoase! Femeile sa nu-si piarda curajul niciodata, pentru ca depindem foarte mult de ele.
Text: Ruxandra Raica