Copiii sunt expuși zi de zi la informații în limba engleză (şi mai puţin şi la alte limbi străine) ce ajung la ei prin intermediul filmelor și serialelor sau al rețelelor de socializare. Dar, nu orice informație pe care o asimiliează din aceste surse este și utilă pentru ei. Mai ales în condițiile în care au în plan o carieră cu deschidere internațională.
De aceea este indicat ca cei mici să înceapă învățarea unei limbi străine în sisteme de predare profesionale și cu metode adaptate vârstei lor. În acest mod, spun specialiștii de la Shakespeare School, informația se sedimentează corect în creierul lor și învață să dialogheze corect cu cei din jur și să se simtă confortabil vorbind acea limbă.
Beneficiile învăţării timpurii
Multe studii au descoperit că învățarea timpurie a mai multor limbi străine îi ajută considerabil pe copii pentru a deveni adulți compleți. Limbile străine îți deschid orizonturi nemărginite, îți dezvoltă abilități diverse, precum creativitatea, gândirea logică și înțelegerea altor culture.
”Învățarea limbilor străine încă din copilărie aduce mari beneficii pentru viitorul adult. Cu cât copilul începe mai devreme să aibă contact cu o altă limbă, pe lângă cea maternă, cu atât va veni mai natural. Se va obișnui cu muzicalitatea limbii, o va înțelege mai ușor și o va putea reproduce mai repede decât un copil care începe să o învețe în liceu, de exemplu”, spune Adriana Alionte fondatorul Shakespeare School.
Învățarea unei limbi străine ajută la dezvoltarea creierului
A fost dovedit științific că înțelegerea și folosirea unei limbi străine îmbunătățește funcția executivă a creierului copiilor Aceștia reușesc să diferențieze mai ușor între stimulii externi și își vor păstra concentrarea, își vor dezvolta abilitatea de a planifica și de a gândi analitic și vor reuși să rezolve problemele cu ușurință.
Învățarea unei limbi străine şi viziunea asupra lumii
Oferă o nouă viziune asupra lumii. Frumusețea limbilor străine este capacitatea de a te „plimba” prin marile culturi ale lumii. Copilul face cunoștință cu un nou mod de gândire și cu noi obiceiuri și tradiții, lucru care îl pregătește pentru viață. Astfel, cunoașterea unei limbi străine dezvoltă comunicarea interculturală, capacitatea de a deveni conștient din punct de vedere cultural și de a fi mai deschis la noi moduri de gândire și la alte stiluri de viață.
Învățarea unei limbi străine pentru carieră
Asigură oportunități de carieră. Încă de mici, copiii aud că o limbă străină îi poate duce cu un pas înainte în cariera lor viitoare. Angajatorii din ziua de astăzi văd cunoașterea mai multor limbi străine ca un mare avantaj, mai ales dacă alegi să lucrezi într-un mediu intercultural.
Farmaciştii Catena recomandă Naturalis Ginkgo biloba pentru: imbunatatirea circulatiei la nivel cerebral si imbunatatirea memoriei,
Învățarea unei limbi străine şi sistemul de informaţii
Antrenament mental constant. Pentru a comunica, elevii trebuie sa sorteze informatii noi, din mai multe sisteme lingvistice. Acest lucru reprezintă un câștig pentru cei mici intrucât învață, în același timp, să găsească soluții la problemele cu care se confruntă.
Învățarea unei limbi străine, intelectul şi emoţiile
Stimuleaza gandirea creativă. Cele mai recente studii dezvăluie faptul că învățarea unei limbi străine la o vârstă fragedă stimulează gândirea creativă a copiilor”.
O limbă străină aduce beneficii concrete și asupra modului în care cei mici se dezvoltă armonios din punct de vedere intelectual și emoțional.
Teoria Inteligențelor Multiple
Pentru ca cei mici să îndrăgească mediul de învățare, să se simtă motivați și încurajați se folosesc tehnici moderne și interactive, adaptate vârstei cursanților, folosind și jocul și activități culturale, tehnici de mindfulness, precum și metoda de învățare ce are la bază Teoria Inteligențelor Multiple.
Fiecare dintre noi suntem un amalgam unic de abilități și talente, iar capacitatea de memorare sau logica nu sunt singurele elemente care ne definesc. Un copil poate să aibă o ureche muzicală excelentă, dar, de asemenea, poate să spună povesti cu talent, să se orienteze foarte bine în spațiu ori să înteleagă emoțiile celorlalți dintr-o singură privire.
Asadar, felul în care sunt combinate aceste inteligențe multiple este ceea ce ne diferențiază ca indivizi. Tocmai aceste diferențe devin o provocare pentru sistemul tradițional de educație, care presupune că toată lumea e la fel, deci învață la fel.
Tipologiile de inteligenţă
Din contră Teoria Inteligențelor Multiple arată că tipologiile de inteligență sunt diferite:
- Inteligență vizual-spațială
- Inteligență lingvistică
- Inteligență logic-matematică
- Inteligență corporal-kinestezică
- Inteligență muzicală
- Inteligență interpersonală
- Inteligență intrapersonală
- Inteligență naturalistă
Foto Shutterstock