Cum sărbătorile ne prind acasă, în izolare, acum avem ocazia să ne ocupăm mai în detaliu de curăţenia de primăvară din dressing. Îi putem aloca mai mult timp şi mai mult interes.
Probabil că pe multe dintre item-urile noastre preferate nu vom putea să le purtăm în acest sezon, drept urmare, pe toate ar trebui să le scoatem la aerisit, poate să le reprobăm, să le împachetăm şi să le aranjăm la loc. Există, însă, un „ritual” special care ar trebui făcut pentru anumite haine şi accesorii. Iată paşii corecţi de îngrijire a acestora:
Pielea de căprioară
Dacă ai genţi, încălţăminte sau alte articole din piele de căprioară, probabil că ştii cât de pretenţioase sunt. De aceea, site-ul The Restory, specializat pe îngrijirea pielii, ne recomandă să ne curăţăm aceste item-uri cu ajutorul unei perii de cauciuc, specială pentru pielea de căprioară.
Pielea lucioasă
Acelaşi site ne recomandă ca pentru îmbrăcămintea din piele lucioasă, să folosim o cremă specială, pentru a o menţine hidratată şi a-i reda luciul. Această cremă se întinde cu o cârpă moale şi nu se foloseşte pe pielea artificială, de căprioară sau pe nubuc.
Site-ul ne recomandă să evităm folosirea şerveţelelor umede pentru copii pentru a ne curăţa item-urile din piele, pentru că acestea pot face mai mult rău. Specialiştii spun că trebuie să folosim cârpe moi şi umede, iar dacă avem şi un produs specializat, cu atât mai bine.
Încălţămintea
The Restory ne ajută cu un tips şi în cazul încălţămintei uzate, care a prins miros. Recomandarea lor este să punem câte un pliculeţ de ceai în interiorul fiecărui pantof, atunci când îi depozităm. De asemenea, pentru a le menţine forma, ca să nu facă cute sau să se încreţească, specialiştii ne mai recomandă folosirea unor sanuri din lemn care să stea întotdeauna în interiorul pantofului.
Şireturile albe de la sneakerşi pot atrage mult praf, acesta fiind foarte vizibil. Pentru a păstra culoarea imaculată a şireturilor, acestea ar trebui spălate foarte des. Însă înainte de a le spăla cu detergent, ele trebuie ţinute la înmuiat în apă cu săpun şi câteva picături de înălbitor, timp de cel mult o oră.
Genţile
Pentru a menţine forma iniţială a genţilor, reprezentanţii site-ului ne recomandă utilizarea unoar prosoape sau a unor perne pe care să le introducem în genţi, astfel încât acestea să stea umflate şi să nu prindă cute. De asemenea, genţile ar trebui să stea în pungile lor iniţiale de protecţie împotriva prafului. Acestea vor proteja genţile şi de zgârieturi, dar şi de posibilul transfer de culoare care se poate face de la umezeală.
Text: Bettina Cristea
Photo: Freepik