Daca nu mi s-ar fi parut putin cam lung, titlul ar fi fost „Intrarea libera, bucuria maxima”. Si o sa va explic imediat si de ce.
Suntem o familie cu preocupari culturale obisnuite. Nici prea multe, nici prea putine. Nu pot spune ca suntem abonatii expozitiilor de arta, dar nici ca le trecem pragul din an in Paste. La film mergem cu regularitatea data de duminicile mohorate in care nu putem profita de plimbari in aer liber, iar la teatru mergem cu mare placere ori de cate ori ne permite timpul. In concluzie, preocupari culturale impletite cu treburi casnice si indatoriri de serviciu si o farama de timp liber.
Ceea ce ne face sa fim jucatori activi pe scena culturala sunt spectacolele care se dau, o data pe saptamana, la noi in sufragerie. Incep intotdeauna cu bucuria descoperirii unei „invitatii la spectacol” in buzunarul de la haina. Scrisa de mana, uneori cu mici greseli de ortografie, este vestitorul unui spectacol oferit de fetita noastra. Numai pentru noi. Sageti desenate pe bucatele de hartie ne indruma pasii catre sala de spectacol.
Si bucuria incepe. Ne arata, pret de cateva zeci de minute, tot ceea ce a invatat in decursul unei saptamani. Poezii invatate la ora de limba romana, cantece, de cele mai multe ori ascultate la radio, nu invatate la orele de muzica, miscari de dans vazute in videoclipuri sau exercitii de gimnastica de la ora de educatie fizica.
Ultima data, invitatia avea si o sugestie ghidusa pe spate: „Luati-va aplauzele la voi!”.
Nimic nu poate fi mai frumos.
P.S. La cel mai recent spectacol, ni s-a sugerat ca am putea sa platim o suma modica pe bilete. Pentru efortul artistului.
Text: Alina Niculescu