Pielea are nevoi speciale in fiecare anotimp. Primavara, tenul este tern si lipsit de stralucire, vara se ingrasa mai repede si se pateaza din cauza soarelui, toamna si iarna este deshidratat. Dupa ce tot sezonul estival a fost agresat de razele ultraviolete, pielea este uscata, iar vantul aspru inrautateste situatia. Tocmai de aceea este momentul perfect pentru a stimula regenerarea si reinnoirea celulara.
Produsele pe care le folosesti sunt si ele diferite, si trebuie alese in functie de texturi si ingrediente. In anotimpul rece renunta la produsele care contin alcool si opteaza pentru cele cu formule blande pentru o ingrijire delicata.
Exfoliaza!
Scruburile care contin uleiuri si zahar indeparteaza cu blandete celulele moarte de la suprafata pielii, o curata si o ajuta sa-ti pastreze aspectul sanatos. In plus, tenul va deveni catifelat si stralucitor.
Exfolierea pregateste tenul pentru aplicarea celorlalte produse de ingrijire, permitand o mai buna absorbtie a acestora. Nu-l exfolia mai mult de doua ori pe saptamana, pentru ca se poate irita. Iti poti prepara si acasa un scrub cu o jumatate de banana, o lingura de faina de ovaz si o lingurita de sare.
Curata! Incearca sapunurile vegetale
Este recomandat sa treci la un produs de curatare care si hidrateaza in acelasi timp. Spalatul pe fata este un obicei caruia trebuie sa ii acordam o importanta deosebita, astfel ca nu trebuie sa fie agresiv, pentru ca pielea are propria bariera de protectie pe care nu trebuie sa o distrugem.
Apa trebuie sa fie calduta, niciodata fierbinte, si nu trebuie sa utilizezi sapunuri dure care afecteaza pH-ul natural al pielii. Incearca sapunurile vegetale, mult mai blande cu pielea sensibila a fetei.
Regenereaza!
Serurile care contin vitamine, antioxidanti, peptide, acizi grasi esentiali, au un efect intens reparator, netezesc pielea, protejeaza celulele impotriva factorilor externi, hidrateaza, stimuleaza producerea de colagen, contribuind la procesul de regenerare a pielii. In functie de ingrediente, pot ameliora aspectul petelor pigmentare, porilor, cearcanelor.
Hidrateaza!
Daca pe timp de vara ai folosit produse cu o textura aerata, usoara, odata cu schimbarea de temperatura este timpul sa schimbi si foaia si sa optezi pentru texturi mai grase. Expunerea la frig afecteaza tenul care se deshidrateaza, devine uscat, aspru.
Cremele de zi si de noapte trebuie sa fie intens hidratante, hranitoare, cu ingrediente emoliente si umectanti. Acestea confera elasticitate si o senzatie de confort.
De la interior catre exterior!
Se spune ca suntem ceea ce mancam, asa ca este important sa ai gija de pielea ta si de la interior catre exterior. Pentru ca toamna este un anotimp ofertant din acest punct de vedere, consuma fructe si legume proaspete, alimente bogate in vitamine, acizi grasi esentiali si polifenoli. Mare grija la consumul de cafea si la orele de somn, pentru ca excesele se vad intotdeauna pe ten!
Text: Ruxandra Dumitrescu