Zaharul, se pare, ca nu doar ne indulceste viata, ci ne si infrumuseteaza. Desi ca aliment, consumul sau a fost descurajat, zaharul fiind acuzat de numeroase dereglari metabolice si responsabil de aparitia mai multor boli, iata ca, ingredientul face minuni in tratamentele de ingrijire a pielii. Gratie texturii sale, acesta are marele beneficiu de a fi un bun exfoliant pentru piele, indepartand celulele moarte si impuritatile si lasand pielea moale si catifelata. In plus, alb sau brun, zaharul previne eficient aparitia cosurilor si a punctelor negre. Iata cum se poate folosi zaharul in ritualul de infrumusetare!
Ce se intampla in organism cand consumi zahar in exces
Masca cu zahar pentru ten gras
Proprietatea astringenta a zaharului il transforma intr-un bun aliat al tenului gras, fiind util in desfundarea porilor si in eliminarea excesului de sebum. Se recomanda combinarea a 3 linguri de zahar cu 1 lingura de miere, 1 lingura de coaja de portocala rasa si 2 linguri de suc de portocale. Se amesteca pana solutia devine omogena si se intinde pe tenul curatat in prealabil, lasandu-se sa actioneze timp de 15 minute. Se clateste cu apa calduta. Masca se aplica de 2, maxim 3 ori pe saptamana, seara, inainte de culcare.
Masca cu zahar antiacneica pentru spate
Zaharul, asa cum am notat mai sus, este extrem de eficient in curatarea porilor si in eliminarea impuritatilor, prin urmare este un bun remediu antiacnee, insa, nu folosit pentru problemele tenului, ci folosit pentru tratarea comedoanelor de pe spate. Se combina cu miere, aceasta avand efecte antibacteriene si alcalinizante. Se pun la fiert 3 linguri de zahar cu apa si cand acesta s-a topit se adauga 5 linguri de miere. Pasta se aplica pe spate si se lasa sa actioneze 20 de minute, clatindu-se cu apa calda. Se repeta de 3 ori pe saptamana.
Totul despre epilarea cu zahar
Crema epilatorie cu zahar
Datorita texturii sale lipicioase zaharul este recomandat in procesul de epilare, fiind eficient in eliminarea parului nedorit fara a agresa pielea si a provoca iritatii. Reteta este simpla si presupune amestecarea a 3 linguri de zahar cu 2 linguri de zeama de lamaie. Compozitia se pune la foc si se adauga apa atat cat este nevoie, pentru a se topi zaharul. Se mesteca pana se obtine o pasta groasa asemanatoare cu compozitia untului. Dupa ce s-a racit se intinde pe zona necesara, in directia de crestere a parului, si se lasa sa actioneze timp de 15 minute. Se indeparteaza prin miscari delicate, circulare, astfel incat sa se faciliteze si indepartarea firelor de par.
Tratament cu zahar pentru calcaie crapate
Pielea uscata si expunerea continua la suprafete aspre conduc la aparitia fisurilor la nivelul calcaielor care, lasate netratate, provoaca durere si chiar infectii periculoase. Un tratament foarte eficient care ajuta la eliminarea pielii moarte si la hidratarea calcaielor este compus din 3 linguri de zahar si 2 linguri de ulei de masline. Se amesteca ingredientele pana se obtine o pasta moale. Aceasta se intinde prin masaj timp de 5 minute si apoi se clateste, repetandu-se de cateva ori. Tratamentul se poate aplica de 3 ori pe saptamana.
Iata 5 semne ca mananci prea mult zahar
Tratament pentru coate si genunchi
Proprietatile exfoliante ale zaharului combinate cu calitatile hidratante si nutritive ale uleiului de cocos conduc la obtinerea unui tratament absolut miraculos pentru tratarea zonelor uscate din jurul coatelor si genunchilor. Se amesteca 2 linguri de zahar cu 2 linguri de ulei de cocos pana se obtine o pasta groasa. Aceasta se aplica prin masaj, dupa dus, astfel incat pielea sa fie deja inmuiata, si se lasa sa actioneze timp de 20 de minute, dupa care se clateste cu apa calda. Tratamentul se poate repeta de 2 ori pe saptamana.
Text: Madalina Manole