Atunci cand este vorba despre infidelitate, femeile acuza barbatii ca sunt capul rautatilor, in timp ce barbatii sustin ca intre ei si femei nu ar fi nicio diferenta si ca toti insala la fel de mult. Insa adevarata proba este atunci cand esti pus fata in fata cu infidelitatile partenerului sau chiar cu ale tale. Unde sunt aici diferentele? In reactii, in motivele care ne-au facut sa fim infideli, in felul in care facem fata situatiei? Sa le analizam pe rand.
Motive… pentru infidelitate
Un studiu facut de catre Departamentul de psihologie al Universitatii din Montreal a aratat ca probabilitatea ca unul dintre parteneri sa insele in timpul unei relatii variaza de la 40% la 76%. Atasamentul emotional pe care il avem fata de partener este modelat dupa tipul relatiei pe care o aveam in copilarie cu parintii. Oamenii care evita atasamentul sunt indivizi care care nu se simt confortabil cu intimitatea si care sunt predispusi sa aiba mai multe aventuri sexuale si sa insele. Nu exista insa diferente intre barbati si femei, la ambele sexe stilul de evitare a atasamentului corelandu-se cu predispozitia catre infidelitate. Dorinta de a se distanta de angajament si de partener a fost motivul principal oferit drept cauza pentru infidelitate, atat de catre femei cat si de catre barbati. Infidelitatea apare aici ca o strategie emotionala reglatorie folosita de cei care evita atasamentul. Actul inselatului ii ajuta sa evite fobia fata de angajamente, distantele de partener si ii ajuta sa isi pastreze spatiul si libertatea. Prin urmare, motivele par sa nu tina cont de diferenta intre sexe, iar atat femeile cat si barbatii reactioneaza la fel atunci cand se tem de angajamentul necesar unei relatii serioase.
Tentatia de a insela: barbatii se lasa cuceriti mai usor
O diferenta extrem de interesanta intre barbati si femei apare atunci cand in timp ce au o relatie cu altcineva, intalnesc o persoana atragatoare care “le face cu ochiul”. Iata concluziile in urma studiului: dupa ce intalnesc o femeie singura si atragatoare, barbatii tind sa se uite intr-un mod negativ la partenera lor, in timp ce femeile, atunci cand intalnesc un barbat atragator si disponibil incearca sa-si intareasca relatia cu partenerul. Este o diferenta cam mare intre reactii, zic eu. Poate chiar una care explica de ce femeile se tem mai tare de posibilitatea ca partenerii lor sa intalneasca femei mai atragatoare: pentru ca prin structura lor barbatii cad prada mai usor tentatiei si isi pun relatia in pericol. O femeie se fereste de tentatii concentrandu-se pe partener, pe cand un barbat tentat de altcineva poate deveni un partener nesuferit.
Viziunea asupra infidelitatii
Perceptia asupra infidelitatii in schimb, este diferita de la barbati la femei. In urma unui studiu aparut in Journal of Marital and Family Therapy s-a constatat ca femeile sunt mai deranjate de infidelitatea emotionala, iar pe barbati ii supara mai tare infidelitatea sexuala. Acest lucru se leaga si de faptul ca femeile cred ca barbatii fac sex chiar si fara sa fie indragostiti, iar barbatii cred ca cel mai probabil femeile fac sex cu un barbat daca sunt si indragostite de el.
Cand vine vorba de previziunile asupra posibilitatii ca partenerul sa fie infidel, fiecare tabara are parerile ei. Atunci cand isi aleg un partener, femeile considera ca, cu cat partenerul are vocea mai joasa, cu atat este mai probabil sa le insele. In schimb, barbatii cred ca o femeie cu cat are vocea mai inalta, cu atat este mai predispusa sa-i insele. In termeni de strategie sexuala, barbatii si femeile folosesc tonul vocii ca pe un semn de avertizare al unei tradari viitoare. De-a lungul evolutiei noastre umane, ne-am creat tot felul de cai care sa ne ajute sa evitam partenerii infideli, ca un mecanism de protectie. In timpul unui studiu, participantii au fost pusi sa asculte inregistrari cu voci de femei si barbati facute special pe calculator pentru a avea tonalitati mai joase sau mai ridicate. Motivul pentru care tonalitatea vocii influenteaza perceptia despre infidelitate exista datorita relatiei dintre inaltimea vocii, hormoni si, bineinteles, infidelitate. Barbatii cu mai mult testosteron au voci mai joase, iar femeile cu mult estrogen au voci mai inalte. Nivelul ridicat al acestor hormoni este asociat cu un comportament infidel, iar indivizii simt acest lucru cand sunt in cautarea unui partener.
Proba finala: iertarea pacatelor celor infideli
Cat despre momentul in care se pune problema daca sa ne iertam partenerul pentru infidelitate sau nu, femeile sunt, poate va asteptati, mai iertatoare. De ce? Pentru ca femeile au o capacitate de empatie mai mare decat barbatii. Atitudinea barbatilor se schimba doar atunci cand vad ca sunt capabili de actiuni asemanatoare cu ale celui care i-a ofensat, acest lucru dezvoltandu-le empatia. Acela este momentul in care barbatii devin mai putin razbunatori. Prin urmare, concluzia apare firesc: barbatii te iarta ca i-ai inselat doar daca te-au inselat si ei, iar femeile iarta oricum. Iar dulcea egalitate intre sexe pare a fi totusi o utopie, din moment ce intre barbati si femei exista clar o diferenta de constructie.
Text: Bianca Badescu
Sursa studii: sciencedaily.com