Inecul – masuri de prim ajutor

Inecul – masuri de prim ajutorInecul este o varianta a asfixiei, cauzata de umplerea cailor respiratorii cu apa sau alt lichid. Pentru acordarea ajutorului, salvatorul are la dispozitie cel mult 4-5 minute. In acest timp, victima trebuie scoasa din apa, trebuie eliberate caile respiratorii si inceputa respiratia artificiala.

De ce se opreste respiratia?
Eliberarea cailor respiratorii se poate realiza intinzand victima pe un plan solid, preferabil cu capul mai jos decat picioarele si intors intr-o parte. In felul acesta se evita aspirarea de catre victima a lichidului restant din caile respiratorii. Mecanismul decesului la inec poate fi diferit.

1. Oprirea respiratiei poate avea loc din cauza spasmului reflex al laringelui, ca rezultat al patrunderii apei pana la coardele vocale. Asfixia are loc, desi plamanii nu sunt plini cu apa. Acesta este numit “inec uscat”. O varianta asemanatoare este inabusirea din cauza acoperirii ermetice si puternice a gurii si nasului cu mana, dupa scufundarea in apa. Victima isi pierde cunostinta si se lasa la fund. La scurt timp dupa oprirea respiratiei, are loc oprirea inimii. La scoaterea din apa a victimei, tegumentele sunt palide, cu nuanta albastrie.
2. Inecul adevarat (propriu-zis) are loc din cauza umplerii cailor respiratorii cu apa. La scoaterea victimei din apa tegumentele sunt cianotice (colorate vinetiu) si din gura se elimina un lichid spumos.
3. Inecul sincopal – oprirea respiratiei si inimii au loc concomitent, in mod reflex, ca rezultat al scufundarii. La scoaterea victimei, in caile respiratorii nu este nici o picatura de apa. Tegumentele sunt palide, fenomenul poarta numele de “moartea alba”.

Cum se acorda primul ajutor
Precautie maxima la scoaterea victimei din apa. Salvatorul se apropie din spate, apuca victima de par sau de sub mana, tinand-o cu fata in sus, deasupra apei. Daca victima se agata de salvator, incurcandu-i miscarile, cea mai buna metoda de eliberare este scufundarea sub apa pentru cateva secunde. Daca victima este fara cunostinta, respiratia artificiala va incepe si se va efectua in apa. Dupa scoaterea din apa se elibereaza caile respiratorii prin asezarea victimei in pozitia laterala descrisa anterior, si daca este necesar se face reanimare. Daca respiratia este prezenta, victima se sterge cu prosop uscat, se incalzeste si i se da de baut lichid fierbinte.

Tipuri de inec
La inecul in apa de rau (iaz, balta), apa patrunde foarte repede prin plamani in vasele sangvine, provocand hemoliza – distrugerea elementelor componente ale sangelui. Reanimarea trebuie inceputa imediat, fara a pierde timp pentru eliberarea cailor respiratorii de apa. Dupa reanimarea cu succes, victima are nevoie de internare urgenta.
La inecul in mare, apa este retinuta in caile respiratorii si plamani. Ea este extrasa din sange si tesuturi (pentru diluarea si echilibrarea presiunii osmotice). In acest caz trebuie eliberate cat mai urgent caile respiratorii de apa si dupa aceasta se face respiratie artificiala si masaj cardiac. Dupa reanimare, victima are nevoie sa bea cat mai mult lichid.

Retineti!
Dupa inec, pacientul trebuie internat pentru observare, chiar daca pare ca totul este bine. Acest lucru este important, deoarece poate avea loc asa-numitul inec secundar – edemul pulmonar, insuficienta respiratorie, oprirea respiratiei si a inimii.

Text: Dr. Valentin Popescu, medic primar medicina de urgenta
Centrul Medical Medicover Plevnei
Tel.: 021 310. 44. 10