Inditex închide 1200 de magazine din Europa şi Asia

Cel mai mare retailer de fashion din lume, Inditex, care deţine şi brand-ul Zara, a anunţat că va închide aproximativ 1200 de magazine până la finele anului, din cauza pandemiei.

Din cauza măsurilor de siguranţă care ar trebui să existe în magazine, grupul a preferat să renunţe la unele magazine fizice din Europa şi Asia, concentrându-se mai mult pe vânzările din shop-urilor online. Potrivit Inditex, acestea au crescut cu aproximativ 50% în primul trimestru şi cu 95% doar în luna aprilie.

Proprietarul Zara a anunţat că în contextul pandemiei cu noul coronavirus, brand-ul a înregistrat o pierdere de aproximativ 44%, 409 milioane de euro, în primul trimestru al anului, la vânzările din magazinele fizice. Inditex avea acum două luni doar 965 de magazine deschise, în doar 27 de ţări, din totalul de 7469 de magazine din întreaga lume.

Drept urmare, grupul va investi până la 3 miliarde de dolari în optimizarea site-urile deţinute de brand-uri precum Zara, Bershka, Stradivarius, Massimo Dutti etc.



Despre Inditex

Inditex, INdustrias de DIseño TEXtil, S.A., este o companie producătoare de haine din Spania, controlată de cel mai bogat om din Spania, Amancio Ortega, şi cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din Europa. Compania deține mărcile Zara, Pull & Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home și Kiddy’s Clas. Primul magazin al grupului a fost Zara, care s-a deschis în 1975, în Coruna, Spania. Compania a intrat pe piaţa din România în 2007.

Text: Bettina Cristea

Photo: Economic Zoom