Importanta jocului in educatia copiilor

Importanta jocului in educatia copiilorDe-a lungul evolutiei naturii umane, rolul pentru infaptuirea educatiei le-a revenit intotdeauna copiilor insisi si le revine chiar si astazi. Copiii vin pe lume arzand de dorinta de a invata si sunt programati genetic cu extraordinare capacitati de invatare. La fel cum se nasc cu instinctele de a bea si de a manca singuri, necesare pentru a supravietui, la fel se nasc cu instinctul de a se educa singuri prin spirit ludic, curiozitate si sociabilitate.



Declinul jocului liber si abordarea carierista a copilariei

Pentru un copil joaca inseamna invatare. In aceasta privinta, putem spune ca generatia noastra a avut un avantaj fata de cea actuala al carei timp liber se imparte intre numeroase activitati extrascolare si jocuri pe calculator. Avansul tehnologiei si preocuparea parintilor pentru performanta ce poate fi masurata prin note si calificative a redus simtitor din timpul de joaca al copiilor. Incepem sa consideram jocul ca o pierdere de vreme, ca o distragere de la lucrurile cu adevarat valoroase. Dar in toata banalitatea lui, jocul serveste scopului serios al educatiei.

Ce este jocul?

Jocul este o activitate liber aleasa. El este o expresie a libertatii si a autonomiei, este ceea ce alegem si nu ceea ce suntem obligati sa facem. Atunci cand adultii controleaza jocul copiilor, spiritul ludic dispare si odata cu el si beneficiile care decurg din acesta.
Jocul este placere. Jocul este o activitate realizata in primul rand de dragul ei. Atunci cand un elev se afla in dispozitie de joc va invata materia de placere, nefiind interesat de rezultate sau de note. Un copil antrenat intr-un joc de constructii se va bucura de proces, de creearea obiectului de joaca, nu de finalitate. Jocul se poate distruge printr-o concentrare prea intensa asupra recompensei.
Jocul este ghidat prin reguli mentale. Copiii se supun regulilor liber alese in timpul jocului. Jocul este strans legat de placere dar in acelasi timp, prin subordonarea la reguli, copiii depun efort si se autodisciplineaza.
Jocul este imaginativ. Un aspect uimitor cu privire la natura umana este ca pana si un copil de doi ani poate face diferenta dintre real si imaginar. Copilul stie ca morcovul pe care el se preface ca il mananca este de plastic si nu unul real. Adultii care isi pastreaza capacitatile imaginative din copilarie pot atinge excelenta in activitatile lor. Einstein spunea ca a ajuns la intelegerea relativitatii imaginandu-si ca alerga dupa o raza de lumina si, cand a ajuns-o din urma, a vizualizat consecintele.
Jocul presupune o minte activa, alerta si lipsita de stres. Aceasta ultima caracteristica decurge in mod natural din celelalte. Cei care se joaca nu asimileaza in mod pasiv informatii, ei gandesc in mod activ la ceea ce fac. Mintea aflata in joc este alerta dar nu este stresata sau distrasa de teama de a gresi.

Beneficiile jocului liber:

  • Dezvolta autonomia si capacitatea de organizare. Prin jocul liber copiii invata sa ia singuri decizii, sa rezolve propriile lor probleme, sa creeze reguli. Isi administreaza singuri doze moderate de teama invatand sa controleze frica in timp ce escaladeaza ramurile copacilor sau se dau in balansoar. Astfel, isi dezvolta curajul, intelegerea si increderea necesare pentru a face fata pericolelor si provocarilor din viata cu stapanire de sine. Jocul este modul in care copiii invata sa preia controlul asupra propriei lor vieti.
  • Dezvolta aptitudini sociale si emotionale. Cand copiii se joaca cu alti copii, departe de prezenta adultilor, invata sa isi controleze emotiile si impulsurile, sa vada lucrurile din perspectiva celorlalti, sa negocieze cu ceilalti, sa isi faca prieteni si sa se faca placuti de acestia.
  • Dezvolta creativitatea si imaginatia copilului. Copiii inventeaza jocuri, personaje, roluri, intrebuintari noi pentru obiecte vechi. Aceasta abilitate a lor de a isi imagina diferite situatii dezvolta gandirea abstracta si asigura performante mai bune in timpul invatarii structurate.
  • Il ajuta pe copil sa isi descopere pasiunile. Copiii descopera ceea ce indragesc, ce le place, care sunt talentele si inclinatiile lor. Ei vor gasi in timpul jocului acel ceva care il pasioneaza si pentru care va fi dispus sa investeasca timp si energie.

Text: Dana Comanescu