ZEEN este format din doi baieti talentati, cu o poveste de viata emotionanta, aflati la primul single lansat. Povestea lui Mihail a inceput in Atena, Grecia, unde a crescut pana la 8 ani. Dupa aceasta varsta, parintii lui, tatal, de origine greaca si mama, romanca, au decis sa se mute in Romania.
Dupa ce s-a apucat serios de muzica in adolescenta, Mihail a decis la varsta de 18 ani sa mearga la facultate in Constanta. Pus intr-o situatie dificila, sa aleaga calea conservatoare a unor studii navale si a-si urma pasiunea muzicala, acesta a ales-o pe cea din urma. La aceeasi varsta a plecat de acasa la Bucuresti cu chitara in spate, unde a inceput sa cante pe strada, pentru a-si urma visul, a-si exersa talentul si pentru a avea o stabilitate financiara.
La randul sau, Daniel este nascut in Buzau si crescut in Slobozia, a facut liceul de muzica si, la varsta de 18 ani s-a mutat in Bucuresti, pentru a urma cursurile Conservatorului, la care a decis sa renunte ulterior. Canta de foarte mic la pian, chitara, dar si vocal. Ipostaza de compozitor a venit natural, in adolescenta, un lucru pe care-l continua impreuna cu celalte activitati muzicale si in ziua de astazi.
Tabernas, regiune unde au fost filmate pelicule celebre
Piesa „IMA IMA” este compusa de cei doi baieti, Daniel si Mihail, alaturi de Silviu Mindroc si Alexandru Carapcea. Videoclipul este regizat de Silviu Mindroc si a fost filmat intr-o regiune din Spania, Tabernas, locul unde s-au filmat de-a lungul timpului multe seriale si filme, ca Game Of Thrones, Indiana Jones, Lawrence of Arabia, Exodus etc.
Cei doi baieti s-au gandit si la o provocare pentru toti cei care vor asculta piesa si vor vedea videoclipul, anume IMA Dance, o coregrafie speciala. #IMAdance
Text: Iulia Mirica