Am cunoscut un tip care spune ca suntem impreuna desi nimic din comportamentul lui nu tradeaza asa ceva. Adica suntem “impreuna” in felul acesta ciudat de aproape un an dar varianta lui de relatie nu seamana nici pe departe cu ceea ce eram eu obisnuita sa cred ca este o relatie. Teama lui de responsabilitate ma face sa nu mai stiu ce sa cer si ce sa vreau in relatie cu el. Mi-a bulversat toate normele si nu stiu daca eu exagerez si sunt adepta unui stil de cuplu demult demodat sau el are o nevoie de independenta aproape patologica care imi face rau.Teama de a face planuri impreuna Inainte sa il cunosc pe el eram obisnuita sa imi fac planuri cu persoana cu care eram. Planuri de sfarsit de saptamana, planuri de concediu, planuri de sarbatori toate mi se pareau normale si de facut. Mi se parea firesc sa vrem sa facem lucruri impreuna la fel cum mi se parea firesc ca fiecare sa aiba o viata in afara ideii de “doi”. Acum nu mai stiu cum sa imi fac planuri. El mereu ma anunta cand face cate ceva dar niciodata nu sunt inclusa in activitatile si planurile lui. Ma simt ca o anexa la viata lui care se desfasoara dupa bunul lui plac iar eu nu pot sa fac nimic sa schimb asta. Nici nu imi trece prin minte sa il intreb daca pot sa merg cu el undeva iar cand ma intreaba daca vreau sa vin am inceput sa cred ca sunt cea mai norocoasa.
Atat de aproape dar atat de departe
Simt ca ne asemanam foarte mult, vorbim foarte mult despre orice si nu ne plictisim niciodata in lungile noastre conversatii. Pe de alta parte nu am stat niciodata prea mult timp impreuna pentru ca el fuge mereu iar eu nici nu ma gandesc sa il presez. In alte relatii imi exprimam dezaprobarea cand se intamplau cazuri de acest gen, cand ma simteam neglijata. De acesta data mi se pare ca nu am unde sa imi fac auzite ideile pentru ca de cate ori am vorbit mi-a expus o teorie despre cuplu care lui ii parea foarte fireasca. Cuplul insemana de fapt singuratate impartita. Ma face sa imi pun la indoiala tot ce am crezut vreodata despre relatii. Daca de fapt acesta varianta de interactiune este varianta cea mai naturala pentru oameni? Daca am eu o problema si am tendinta de a deveni dependenta de cei din jurul meu? Si totusi daca el are o problema de atasament si de deschidere in care ma trage si pe mine din ce in ce mai mult? Daca o sa ajung sa cred ca singuratatea este buna cand eu am fost mereu adepta deschiderii si a lucrurilor facute impreuna, si a sentimentelor declarate prin vorbe si prin fapte? Simt ca suntem atat de aproape in spirit dar atat de departe in fapte.
Nu vreau sa ma schimb, vreau sa se schimbe
Imi este teama ca voi invata singuratatea si raceala alaturi de el si ceea ce eu as vrea sa fac este sa il invat pe el deschiderea si iubirea. Stiu insa din experiente trecute ca un om nu se schimba si cu atat mai putin pentru altcineva. Uneori nu se poate schimba nici pentru el in conditiile in care simte ca ceva nu ii face bine deci cu atat mai putin daca crede cu putere ca nu este nimic de obiectat la caracterul lui. Cred ca imi pierd timpul sperand ca o sa pot sa am o relatie normala dupa criteriile mele cu un om care crede ca este absolut normala toata raceala care sta intre noi.
Sunt bataia de joc a prietenelor mele
Aflata sub vraja lui de multe ori asa cum spuneam mi se pare ca varianta lui de relatie este mai adecvata ca a mea. Cand ma intalnesc insa cu oamenii normali din viata mea imi dau seama cat de absurda este viata mea de cuplu. Cand povestesc cu seninatate intamplari cu mine si cu el si vad privirile surprinse ale celor din jur imi dau seama ca am ajuns bataia lor de joc si ca toata lumea ma dispretuieste pentru alegerea mea de a ramane in relatie. Sau poate doar vad in ochii lor dispretul pe care il simt chiar eu fata de mine?
Nu vreau sa ma schimb ci as vrea ca el sa ma primeasca in lumea lui. Si ma intreb totusi nu in sine faptul ca imi este negata cunoasterea lui il face atat de de dorit si de neinlocuit. Oare daca m-ar primi in universal lui nu l-as vedea ca pe un om banal si lipsit de orice graunta de “special”? Nu pot sa imi dau seam a ce ma tine atarnata in acesta pseudorelatie de ce nu pot nici sa stau dar nici sa plec.