Cateodata, imi vine sa zic despre mine ca am idei putine si fixe.
Ma zbat intr-o lume atat de plina de nedreptate si eu inca ma mai trezesc exclamand “Bine, dar asta nu e corect!”.
Vad in jurul meu oameni de un mercantilism feroce, iar eu tot mai am in cap ca “asa ceva nu se face”.
Oamenii incep sa semene din ce in ce mai mult cu niste hiene flamande, iar eu oftez si inca ii mai creditez cu “nimeni nu poate fi asa de rau”.
Ma incapatanez sa respect regulile unui joc care nu mai are nicio regula, nici un inceput si niciun final, iar jucatorii au furat de mult startul.
Si vin acum si va intreb: cine e de vina?
Eu sau lumea in care traiesc?
Si evident ca primul raspuns care imi vine in minte este legat de propria persoana, de faptul ca nu sunt suficient de puternica sau de adaptata la realitatile vietii si cate si mai cate.
Dar nu. La o privire mai atenta, imi dau seama ca lumea in care traiesc e de vina. Lumea asta trebuie sa se schimbe, nu eu sa devin ca ea.
Lumea asta trebuie sa-si reconsidere sistemul de valori, nu eu si alti oameni de bun simt ca mine. Lumea asta trebuie sa vada cat de jos a ajuns si sa se ridice.
Chiar daca mi se pare uneori ca ma incapatanez sa lupt cinstit intr-un adevarat razboi de gherila, nu cred ca renuntarea este raspunsul. Oricat de mult ne-ar costa.
Asa ca, haideti sa nu renuntam la ideile noastre de bun simt oricat de stinghere ar fi in lumea asta. Ideile noastre trebuie sa fie despre o lume mai buna. Chiar daca nu de maine. Poate de poimaine. Sau poate de saptamana viitoare.
Odata si odata …
Text: Alina Niculescu