Idei de cadouri originale in luna iubirii

idei-cadouri-in-luna-iubirii

Preluata de la americani, Valentine’s Day este o sarbatoare a iubirii contestata de unii, dar indragita de altii. Cat este luna februarie de lunga, magazinele, mallurile, restaurantele sunt decorate in spiritul iubirii, cu inimioare roz si rosii, figurine care-l infatiseaza pe Cupidon, multe dulciuri si flori. Exista unele persoane care sarbatoresc Valentine’s Day, cumpara cadouri si gasesc prilejul de a sarbatori inca o data iubirea foarte interesant. Daca te numeri printre cei care sunt de acord cu „valentinii”, atunci avem cateva sugestii de cadouri altfel. Gata cu ciocolata, sticlele de vin si plusurile!



Cina la inaltime

Exista din ce in ce mai multe restaurante aflate la etajele superioare ale unor cladiri cu o priveliste minunata, mai ales dupa-amiaza. Te poti bucura alaturi de perechea ta de o seara linistita, de arome si texturi delicioase, de o atmosfera intima si de un view care-ti taie respiratia, cu lumini discrete in departare. Gaseste un astfel de lounge situat intr-o cladire cu vedere la un lac din apropiere sau la bulevardele principale din oras.

Relaxare intr-un centru de wellness

Din ce in ce mai multe cupluri vor sa petreaca impreuna o zi intr-un centru spa. Astfel de centre iti pun la dispozitie terapii menite sa te ajute sa te detasezi de stresul cotidian, sa te detensionezi, sa te bucuri de o experienta incantatoare, memorabila. O viata de cuplu fericita depinde foarte mult de starile de spirit pe care cei doi parteneri le au, dar si de starea de sanatate. Puteti experimenta masajul in cuplu, sauna, jacuzziul, piscinele cu apa termala, piscinele cu aromoterapie. O astfel de atmosfera nu te va face sa simti nicio clipa ca afara este sfarsit de iarna.

Dinner in the sky”

Este un concept care a castigat teren in ultimii ani si este cel putin interesant, ca sa nu spunem o adevarata provocare. O platforma suspendata deasupra Bucurestiului la 40 de metri in aer te va face sa traiesti o senzatie unica. Vei pluti peste pamant si vei avea capul in nori. De acolo vei savura preparate exclusiviste si vei privi lumea cu alti ochi. Se pot organiza chiar si minirecitaluri pentru ca tu sa te bucuri de un cadou original, dar de efect.

Petrece o noapte la… casuta din copac

Stim, credeai ca doar in povesti exista asa ceva. Ei bine, nu. Sunt si in Romania cateva complexuri turistice care au casute construite in copaci. Daca vrei sa evadezi din cotidian, sa te reintorci la natura, sa vezi viata altfel, sa te gandesti doar la bunastarea ta, sa-ti reincarci bateriile, atunci petrece timp de calitate cu perechea ta intr-o casa din copac. Atmosfera linistita garanteaza reusita cadoului.

idei-cadouri-in-luna-iubirii-sec

Experiente in doi

In functie de vremea de afara, puteti merge impreuna la patinoar, puteti sa alegeti o lectie de calarie, va puteti distra descurcand puzzle-urile unui Escape Room. Timp de 60 de minute, va veti antrena toate simturile, veti cauta indicii misterioase, iar singurul scop va fi acela de a evada din camera cu pricina. O experienta intuitiva, nu? Iar daca iti plac astfel de provocari, poti opta pentru un restaurant unde cina se serveste pe… intuneric. Care dintre propunerile de mai sus iti face cu ochiul?

Beauty adviserii Catena recomanda produsele Grace Cole. Daca iti doresti o piele ingrijita si parfumata, atunci cu siguranta vei fi incantata de Setul de ingrijire pentru corp cu trandafiri format din 4 piese! Mai multe detalii despre produs gasiti aici.

Text: Ruxandra Dumitrescu