Horoscop Balanță săptămâna 14 – 20 aprilie 2025

Săptămâna 14-20 aprilie le aduce nativilor Balanță preocupări pentru relații, parteneriate, colaborări. Totodată, este un moment important pentru negocieri, clarificări și luarea unor decizii legate de direcția în planul relațiilor.

Pe 16 aprilie, Mercur ajunge în Berbec, pe sfera relațiilor, mariajului și parteneriatelor. Planeta comunicării aduce comunicare directă și poate uneori mai agresivă, prin impunerea unor opinii, lucru pe care ar trebui să-l evite. Balanțele sunt invitate să spună ce gândesc, dar fără să-l determine pe partener să reacționeze impulsiv.

Pe 18 aprilie, Marte intră în Leu, respectiv pe sectorul relațiilor de prietenie, proiectelor de grup și planurilor de viitor. Nativii devin mai implicați în activități colective, se mobilizează și pot primi sprijin din partea unor persoane cu putere de decizie pentru susținerea unui proiect.

Soarele intră în Taur, pe 19 aprilie, aducându-le nativilor interes pentru intimitate, finanțe comune și o mai bună administrare a banilor. Este o perioadă bună pentru reconectarea cu partenerul, să reînvie pasiunea în cuplu.