Horoscop Rac luna aprilie 2025

Luna aprilie le oferă nativilor Rac interes pentru schimburile de experiență din cadrul profesional, aplicarea noțiunilor acumulate la cursurile pe care le-au urmat, planificarea proiectelor viitoare, viața de familie și gestionarea finanțelor.

Mercur, astrul comunicării, își reia mersul direct, din 7 aprilie, iar în 16 aprilie intră în Berbec, pe casa carierei și aspirațiilor profesionale, unde comunicarea devine directă în raport cu șefii. Totodată, nativii Rac vor fi determinați să-și exprime ideile și mai mult de atât, să le implementeze, să aducă rezultate pe termen lung.

Venus revine la mișcarea directă prin Pești, în 13 aprilie, iar în 30 aprilie, trece în Berbec, unde le aduce șanse în planul profesional, oferte și propuneri interesante.

Pe 13 aprilie, odată cu revenirea lui Venus la mișcarea directă, se formează Luna Plină în Balanță, care marchează încheierea unor etape și aducerea la final a unor demersuri inițiate în urmă cu jumătate de an în planul vieții de familie. Posibil să existe șansa să conștientizeze niște tipare pe care le-au preluat de la părinți, să depăsească niște limitări, să-și regăsească echilibrul prin vindecarea unor răni emoționale mai vechi.

Marte, planeta acțiunii, intră în Leu, pe 18 aprilie, și urmează o perioadă dinamică în planul financiar. Nativii Rac vor fi motivați să își mărească veniturile, să facă achiziții importante, dar atenționarea astrelor este să fie atenți la impulsul de a cheltui mai mult decat bugetul stabilit.

Luna Nouă în Taur, din 27 aprilie, deschide noi etape în relațiile de prietenie și grupurile pe care le frecventează, dar și privind în planurile pe termen lung.