Harry şi Meghan lasă Canada pentru SUA

Prinţul Harry şi Meghan Markle se renunţă la Vancouver şi se mută în Los Angeles pentru a nu plăti taxe în două ţări. Zvonurile deciziei luate de ducii de Sussex a fost făcută publică săptămâna trecută de către o publicaţie britanică.

Deşi graniţele sunt închise, din cauza pandemiei cu coronavirus, cei doi au închiriat un avion privat pentru a trece graniţa, însă nu se ştie cum au reuşit să o şi facă. Purtătorul de cuvânt al prinţului Harry nedorind să comenteze pe marginea acestui subiect.

Mutarea a fost planificată de ceva timp. Şi-au dat seama că în Canada nu ar putea realiza tot şi-au propus, din mai multe motive, şi vor să îşi stabilească reşedinţa oficială în zona Los Angeles-ului”, a declarat pentru publicaţia britanică, The Sun, o sursă care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Jurnaliştii publicaţiei People, din Statele Unite, citează tot o sursă anonimă că prinţul Harry şi Meghan Markle şi-au cumpărat deja o casă în Los Angeles, ca ducesa de Sussex să fie mai aproape de mama sa, Doria, care încă locuişte acolo.



Trump anunţă că SUA nu va suporta taxele pentru securitatea celor doi 

Ajunse şi la urechile preşedintelui american, zvonurile cum că ducii se vor muta în Los Angeles, Trump a ţinut să informeze cetăţenii Statelor Unite că nu le vor plăti taxele pentru securitatea acestora.

“Sunt un mare prieten şi admirator al reginei şi Regatului Unit. A fost scris că Harry şi Meghan, care au părăsit Regatul, vor avea reşedinţa permanentă în Canada. Acum, ei părăsesc Canada pentru SUA. SUA nu vor plăti pentru securitatea lor. Ei trebuie să plătească!”, a spus Donald Trump într-un mesaj publicat pe Twitter.

Când s-au mutat în Canada, cuplul a trăit sub protecţia serviciului britanic de securitate şi a poliţiei canadiene, iar acest lucru presupunea costuri de câteva milioane de dolari pe an.

De la 1 aprilie, ducii de Sussex, Meghan Markle şi prinţul Harry vor deveni independenţi financiar prin renunţarea la titlul regal şi vor duce o viaţă normală. Aceştia au făcut publică decizia lor, în luna ianuarie a acestui an, spunând că se vor retrage de la Casa Regală pentru a-și trăi viața la care visează.

Citeşte mai multe despre decizia familiei regale AICI!

De la anunțul că vor părăsi titlul regal și până în prezent, cuplul Meghan Harry și-a expus noua viziune pentru viitor și și-a îndeplinit sarcinile  finale, inclusiv au onorat cu prezența la ultimul eveniment oficial, pe data de 9 martie, la Commonwealth Day, la Westminster Abbey. 

Meghan Markle se întoarce la actorie 

Pe lângă veniturile câştigate din imagine, ducesa de Sussex a semnat un contract cu un gigant din industria cinematografică. Meghan Markle va deveni naratorul documentarului “Elephant” produs de Disney.

Acesta va fi disponibil pe serviciul de streaming al Disney din 3 aprilie, iar încasările obţinute vor fi donate unei asociaţii caritabile care se ocupă de protejarea vieţii sălbatice. Vezi aici mai multe!

De asemenea, realizatorii celebrei animaţii The Simpsons doresc să îi aibă pe ducii de Sussex personaje în noul sezon. Ei vor să împrumute vocile prinţului Harry şi lui Meghan.

Text: Bettina Cristea

Photo: Google Images