Haine în culori neon: cum se poartă, idei de ținute

haine neon

Odată ce înveți cum să integrezi haine neon în stilul tău, nu te vei mai despărți de ele cel puțin în sezonul cald pentru că le vei îndrăgi! Pot fi asociate în diferite ținute iar pentru evenimente precum petreceri, botezuri, zile de naștere sau alte astfel de evenimente sunt absolut perfecte.

Despre ele vei afla mai multe în continuare pentru că îți spunem ce presupune moda actuală când vine vorba de haine neon, cum să le asociezi în outfit-uri și, câteva idei creative în care le poți purta.



Haine neon – când au apărut și ce culori sunt în tendințe?

Au apărut în scenă prin anii ‘80-’90 când conceptul voia să vină cu ceva total nou în modă. Și așa a și fost căci, casele de modă și designerii au fost foarte receptivi în privința acestor culori așa că, până la primele haine neon a fost doar un pas.

Culorile îndrăznețe au foarte apreciate și, adevărul este că este imposibil să nu-ți aducă zâmbetul pe buze când vezi pe cineva îmbrăcat în culori neon pentru că efectiv îți fură privirea. Ei bine, dacă o vreme nu am mai auzit de ele, în prezent au revenit și vedem haine neon pe același tip de persoane: vesele și cărora le place să iasă în evidență într-un mod vesel.

Lucrurile au evoluat iar aceste culori țipătoare au fost integrate și în piese de bijuterii și accesorii sau chiar încălțăminte. Te întrebi probabil, cum să asociezi haine neon cu alte piese vestimentare căci nu te vei îmbracă total în culori neon? Un bun exemplu este acela că alături de negru poți aduce orice culoare.

Culori populare în piesele vestimentare

Designerii au făcut deja un „raport” al culorilor populare pentru acest an și, dacă vrei să fii în tendințe, atunci în garderoba ta trebuie să se regăsească haine neon în nuanțe de: verde fosforescent, roz fuchsia, galben, albastru turcoaz, vișiniu închis, violet metalizat și oranj tangerine.

Ai putea crede că nu ai cum să porți haine neon pentru că, probabil, nu-ți vine nicio idee, dar imaginează-ți doar o pereche de jeanși skinny, negri, pantofi cu toc și un top modern, oranj. Iar vara, nu trebuie să te ferești sub nicio formă nici de rochii, fuste sau cămăși. Ba mai mult, poți purta o culoare neon și sub forma unui pulover.

5 idei de ținute cu haine neon

Vara aceasta, se poartă neon alături de o atitudine încrezătoare și vibrație înaltă. Pornește de la ideea că trebuie să combini haine neon cu tonuri calde, neutre pentru a crea un echilibru în outfit-ul tău și, lasă aceste idei să te inspire:

1.     Un crop top neon cu pantaloni bej sau negri

Alege ca doar o piesă din hainele pe care le porți să fie neon. O pereche de pantaloni chiar și largi, alături de un top, crop top sau tricou neon și sneakerși formează o ținută casual. Accesorizează simplist și adaugă o geantă de dimensiuni medii.

2.     Pantaloni în carouri cu haine neon

O pereche de pantaloni în nuanță de gri cu carouri merge perfect cu o bluză sau pulover galben neon iar în picioare o pereche de pantofi nude sau roz pal. Această asociere se integrează perfect alături de o geantă de mână. O ținută perfectă pentru întâlniri business la restaurant.

3.     Ținută office cu haine neon

Costumele sunt la modă și, dacă vrei totuși să porți două piese vestimentare neon, cea mai bună alegere este un costum. În funcție de culoarea neon, vei alege o cămașă albă, neagră sau altă nuanță potrivită. Acest outfit este potrivit pentru o zi la birou.

4.     Fusta de piele cu o cămașă neon

Mai exact, mizează pe o cămașă crop top, verde fosforescent, alături de o fustă de piele până la genunchi și pantofi cu toc. Acest tip de haine neon va capta atenția în partea superioară a corpului deci, dacă asta intenționezi, cu atât mai bine. Accesorizează cât mai simplu și alege o poșetă de piele, eventual, una crossbody.

5.     Haine neon – rochie

Ideală pentru o petrecere într-o zi de vară, fie că este vorba de un botez sau că este o zi de naștere, poți opta, în funcție de ce îți vine bine: o rochie până deasupra genunchilor sau una lungă într-o culoare neon, oranj, galben, fuchsia. Acest tip de haine neon precum rochia este bine completat de pantofii cu toc și o poșetă iar în ce privește bijuteriile, poți alege perle pentru acest outfit, dar nu exagera ! De asemenea, cristalele transparente sunt potrivite.

Nu uita! Când vrei să porți haine neon este mai bine să alegi să combini o piesă în culoare intensă cu ceva neutru. Nu este greșit nici să asociezi două piese neon, dar riști să comiți greșeli și, e totuși prea mult. Poată întotdeauna haine neon în partea corpului pe care vrei să o evidențiezi!

Foto Shutterstock