Trebuie sa recunoastem ca nu doar iarna este anotimpul tentatiilor culinare, ci si vara. Gratarele incinse, sucurile carbogazoase foarte reci, inghetata cu tot felul de toppinguri, micii serviti alaturi de o halba de bere rece reprezinta doar cateva dintre alimentele care te pot „ajuta” sa iei cateva kilograme in plus si sa intri in toamna nu chiar in cea mai buna forma.
Pe de alta parte insa, vara ne ofera o gramada de posibilitati din punct de vedere culinar, alimente usoare, fructe, legume proaspete si sanatoase. Iata cateva gustari de vara sub 100 de calorii care te vor ajuta sa te mentii in forma si sa ai un stil de viata sanatos.
Frigaruile din fructe
In comert se gasesc betisoarele acelea pe care se pun bucatelele de carne si legume pentru frigarui. De data aceasta insa iti propun frigaruile din fructe, gustoase, colorate si foarte sanatoase. Poti sa pui pepene rosu, pepene galben, struguri, mere sau orice alte fructe iti plac. Poti chiar sa le bagi la frigider pentru un efect racoritor.
Cuburi de gheata din suc de fructe
Este vorba despre o idee ingenioasa. Poti stoarce orice fel de fructe de vara iti plac, iar sucul pune-l in pungutele de facut gheata sau in recipientele speciale. Apoi, pune cuburile intr-un pahar cu apa pentru a obtine o bautura speciala, mai mult decat potrivita pentru zilele caniculare. Tot pe aceeasi idee putem vorbi si despre strugurii bagati la congelator pentru a ingheta, pe care ii poti apoi servi chiar in aceasta forma.
Rosii si branza
Rosii si branza, sigur, dar intr-o forma mai prietenoasa. Este vorba tot despre frigarui, de data aceasta cu rosii cherry si mozzarella, care ajuta organismul sa absoarba nutrientii necesari mult mai bine. Poti da frau inventivitatii si poti folosi putin ulei de masline si un condiment special pentru branza.
Cocktail de creveti
Poate ca nu ti se va parea o gustare de vara cu atat de putine calorii, insa opt creveti de marime medie (o sursa slaba de proteine) si doua linguri de sos nu vor depasi mai mult de 100 de calorii.
Porumb fiert
Porumbul fiert reprezinta o gustare foarte placuta pe timp de vara, iar un porumb de marime medie are aproximativ 99 de calorii, 2,5 grame de fibre si foarte multa apa hidratanta.
O felie de pepene rosu
Pepenele rosu te ajuta sa ramai hidratat atunci cand temperaturile urca si sunt de neoprit.
Sorbet facut in casa
Sorbetul este un desert simplu, racoritor si usor. Il poti prepara din orice fructe vrei, din mure, zmeura, kiwi si asa mai departe. Fructele se pun la fiert pana se inmoaie putin intr-o oala cu apa si putin zahar. Cand fructele s-au racit, pune-le intr-un blender si adauga zeama de lamaie. Pune apoi amestecul la congelator si continua sa amesteci la fiecare jumatate de o ora, in primele 2-3 ore. Poti incerca diferite arome, poti face diferite combinatii, poti utiliza menta si alte condimente. Vei fi incantata de aceasta gustare de vara.
Text: Ruxandra Raica