Grupul Fildas-Catena a fost distins cu premiul „Lider în domeniul pharma de peste 30 de ani” de către revista Capital.
Trofeul și diploma au fost înmânate în cadrul Galei Premiilor Capital 2022, acestea fiind ridicate de Alexandru Vlad, vicepreședintele Grupului: ”Mulțumim și felicitări Capital pentru aniversarea celor 30 de ani! Anul viitor, Fildas Trading va împlini 30 de ani de la înființare! Suntem o echipă și doar cu o cooperare între membrii echipei putem ajunge la realizări. Dedic acest premiu tuturor farmacistelor și asistentelor de farmacie, care sunt dedicate bunăstării pacienților lor, care fac tot efortul și dau toată energia pentru a-și face meseria cu profesionalism”.
Trofeele înmânate câștigătorilor au fost create special, în ediție limitată (reprezentate prin opera de artă ”Hermes”), de către artistul plastic Mihai Bogdan Turcea.
Gala Premiilor Capital 2022 a marcat 30 de ani de la înființarea revistei ”Capital”, la aceasta fiind prezente personalități din toate domeniile de activitate – business, cultural, medical, social, politic sau media -, majoritatea fiind laureate cu premii pentru performanțele obținute și pentru acțiunile importante pe care le-au derulat pentru România de-a lungul celor trei decenii.
În cadrul galei a fost lansată publicația ”Capital Top 300 Cei mai Bogați Români”, ediția 2022, și s-a organizat în scop caritabil o licitație cu lucrări plastice realizate de tineri artiști, elevi ai școlilor și liceelor de arte plastice.
Cu depozite totalizând peste 55.000 de metri pătrați la nivel național, cu o flotă formată din peste 200 de vehicule de distribuție și cu peste 850 de farmacii în toată țara, câștigând aprecierea și încrederea a milioane de români, Grupul Fildas-Catena, cu acționariat 100% românesc, este lider național în distribuția și retailul farmaceutic.