Greta Garbo – o viata traita in taina in ciuda succesului rasunator

2024241_199518070Greta Garbo a fost si va ramane cu siguranta una dintre cele mai fascinante personaje din lume, redefinind imaginea femeii pe marile ecrane, iar frumusetea sa patrunzatoare si stilul sau au cucerit inimile a milioane de oameni. Greta Garbo este mai mult decat o figura emblematica a cinematografiei, iar de-a lungul vietii sale a dat dovada de un talent dumnezeiesc avand fani in toate colturile lumii. Greta Garbo, nascuta sub numele de Greta Lovisa Gustafson pe 18 septembrie 1905 in Stockholm, Suedia, a avut cu siguranta o stea calauzitoare pe cerul succesului, devenind una dintre cele mai iubite si admirate actrite ale tuturor timpurilor.

 



Greta Garbo – filmul

 Drumul catre succes al Gretei a fost unul plin de greutati, de obstacole, ramanand fara tata de la varsta de 14 ani. Situatia economica precara o impinge sa renunte la scoala si sa munceasca pentru a avea de pe urma a ce trai. Destinul insa a avut planuri marete cu Greta, asa ca in anul 1920 se angajeaza ca vanzatoare intr-un magazin ce incepe sa o foloseasca pe post de model pentru reclamele din ziare. De aici, debutul Gretei in lumea cinematografiei este istorie. Doi ani mai tarziu, in anul 1922 i se ofera un rol in productia „Peter vagabondul” („Peter the Tramp”), primind mai apoi o bursa de studiu la Academia de Teatru Dramatic din Stockholm. Descoperita de regizorul suedez Mauritz Stiller, este distribuita in filmul „Gosta Berling’s Saga” – „Legenda lui Gosta Berling”, devenind una dintre actritele de top ale Europei de la acea vreme. Se pare ca Mauritz Stiller este marea dragoste a Gretei si cel care i-a dat numele de scena Greta Garbo” – cuvant care in limba suedeza inseamna „dracusor” sau „spiridus” iar in spaniola  – „gratie”. Asadar, un melanj intre felul ei de-a fi: cand vesela, cand trista, cand melancolica si pierduta, cand glumeata, insa intotdeauna eleganta, fina, misterioasa.

Intre anii 1925 si 1941, Greta cunoaste succesul cu adevarat, afirmandu-se la Hollywood, in capitala filmului, lucrand cu studiourile Metro Goldwyn Mayer. „The Torrent” (1926), „Flesh and Devil” (1927), „Love” (1927) sunt doar cateva dintre filmele ce merita amintite si mai cu seama „Anna Christie” – primul film in care i-a fost auzita vocea plina, iar in urma interpretarii rolului din film a primit si prima sa nominalizare la Oscar. Aparitia fermecatoare si senzuala din filmul „Mata Hari”, rolul din „Grand Hotel” (productie ce a obtinut Oscarul pentru „Cel mai bun film”), „Camille”, „Ninotchka”, „Two – Faced Woman” (ultimul sau film) au reprezentat incununarea succesului sau. Cu toate acestea, abia in anul 1954 a primit Oscarul pentru rolurile sale memorabile.

 

„I’ve led a fabulous life”

 In ceea ce priveste viata amoroasa a divei, aceasta nu a fost maritata niciodata, a avut cateva idile scurte, a fost logodita cu actorul John Gilbert, pe care l-a parasit insa cu cateva zile inainte de nunta. A fost o persoana misterioasa si poate ca asta se ascunde in spatele unor talente, unor genii atat de mari. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, s-a retras in plina glorie, traind in taina. Prieteni se spune ca a avut foarte putini. In anul 1990 si-a scris cartea autobiografica si s-a stins din viata la 84 de ani,  pe data de  15 aprilie, acelasi an.  Mai rar in istoria Hollywoodului intalnim asemenea caractere precum acela al marii Greta Garbo – care a dat dovada de modestie si decenta pe tot parcursul vietii, dar si al carierei sale, desi in anii 1930 era una dintre cel mai bine platite femei din America, fiind numita „cea mai frumoasa femeie care a trait vreodata” (1954).

 

Text: Ruxandra Raica