Cateodata sunt cam nemultumita de mine. Nu-mi dau seama daca fac bine ceea ce fac. Desi mi-e clar ca nimeni nu face numai ce trebuie, parca mi-as dori sa fiu mai stapana pe anumite situatii, sa le inteleg mai bine si sa actionez in consecinta.
Nu sunt genul de om care sa se “plaseze” nici in slava cerului, dar nici in fundul pamantului. As vrea sa fiu intr-un echilibru, dar mi se intampla cateodata sa nu stiu daca fac bine ceea ce fac. Si cele mai mari dileme ale mele pornesc de la faptul ca, rationala fiind, mi se mai intampla cateodata sa ma intreb: “Si totusi, daca…?”. Toate aceste framantari au pornit de la o intamplare banala. Prea banala pentru o lume care se pretinde normala. Am fost abordata de o tanara, extrem de slaba si care vorbea o engleza cel putin dubioasa, care mi-a cerut bani pentru cativa litri de carburant, sub pretextul pierderii gentii.
Auzisem povestea de prea multe ori ca sa-i dau curs. M-am multumit sa-i zambesc usor ironic si sa-mi vad de drum.
Ca o ironie, in scara blocului am intalnit o domnisoara care se recomanda ca fiind reprezentanta unei fundatii si cerea bani pentru un copil bolnav.
Vizibil iritata si aflata inca sub imperiul intamplarii anterioare, i-am trantit usa-n nas. Cam urat din partea mea.
Dupa cateva minute, am inceput sa ma gandesc: si totusi, daca chiar strangea bani pentru un copil bolnav? Daca m-am purtat urat cu o persoana care nu merita?
Lumea in care traim are darul sa ma destabilizeze din cand in cand. Oamenii de buna credinta trebuie sa lupte din greu ca sa-si faca loc printre atatia escroci.
Imi pare rau daca se intampla sa ii confund si sa actionez nedrept. Asa cum spuneam: nici in slava cerului…
Text: Alina Niculescu