Giulia nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este un artist complet, o mama devotata si o femeie implinita. Ne-a obisnuit cu aparitiile sale cameleonice de-a lungul timpului si se regaseste de fiecare data in muzica pe care o interpreteaza cu aceeasi placere. Pe langa mersul la studio merge si la sala, iar rolul de parinte reprezinta una dintre cele mai interesante provocari ale vietii. O interpreta cu o traiectorie lina… care mai are inca multe de aratat..
Tonica: Te-a schimbat succesul in vreun fel, Giulia? Ce este diferit la Giulia de astazi, fata de Giulia de acum 10 ani?
Giulia: Mi-am dorit de mica sa fiu pe scena, asa ca de la 6 ani doar asta fac. Parintii mei au fost alaturi de mine de la inceput si tot ei au fost cei care m-au invatat diferenta dintre bine si rau. Tin minte si acum faptul ca mama mergea cu mine in toate concertele, tata se ocupa de managementul meu, deci si el era alaturi de mine. La noi in casa muzica a fost elementul care ne-a unit, pentru mine nu este o schimbare, eu nu simt ca m-am schimbat fata de oamenii din jurul meu, am fost mereu la fel.
Tonica: Este greu sa fii parinte si artist in acelasi timp? Cum te descurci atunci cand pleci prin tara la concerte si nu-ti poti vedea fetita?
Giulia: Iubesc muzica, dar fetita mea este pe primul loc in viata noastra de familie. Pana la varsta de 1 an, nu am mers la concerte tocmai pentru ca mi-am dorit sa fiu alaturi de Antonia, iar acum imi fac programul astfel incat sa pot petrece cat mai mult timp cu ea. La studio merg foarte tarziu, noaptea, cand ea adoarme, iar la concerte, daca sunt departe, merg cu avionul tocmai din acest motiv, vreau sa ma intorc repede acasa.
Tonica: Povesteste-ne despre una dintre cele mai interesante provocari ale vietii tale.
Giulia: Cred ca rolul de mamica. Marturisesc cu zambetul pe buze acum faptul ca imi era teama de momentul cand o voi tine pe Antonia in brate si ma gandeam: „Daca nu voi face ceva cum trebuie?”. In ultimul trimestru de sarcina, citeam foarte multe carti despre cresterea copilului, insa in momentul in care mi-a fost pusa micuta in brate pentru prima data, frica a disparut si cumva instinctiv stiam ce am de facut.
Tonica: De-a lungul carierei tale, ai adoptat mai multe look-uri, unele extrem de indraznete. Cat de importanta este echipa din spatele unui artist si cat de studiate sunt aparitiile tale?
Giulia: Pentru mine, este important sa ma simt bine cu ceea ce fac, asa ca ma implic, iar tot ce se construieste din punct de vedere muzical sau al imaginii este facut sa ma reprezinte. Imaginea mea vine sa intregeasca mesajul piesei si este evident ca imi doresc ca mesajul meu sa ajunga la cat mai multi oameni. Am o echipa cu care lucrez de ceva timp si nu-mi este deloc teama sa fac exact ceea ce simt, imi place ca am ajuns sa lucram in avans si stim exact ce vom face in urmatoarele 6 luni. Este important pentru mine sa ma simt sustinuta si protejata de echipa cu care lucrez, iar atunci cand se intampla, se nasc doar lucruri frumoase!
Tonica: Esti o artista de succes si o femeie implinita. Care este secretul tau, daca el exista?
Giulia: Echilibrul pe care il am in viata de familie ma ajuta sa fiu sigura pe mine si astfel pot face orice!
Tonica: Cum reusesti sa iti mentii relatia de familie departe de ochii presei, vizavi de faptul ca nu ati aparut niciodata in presa in vreun scandal, nu ati dat niciodata exemplu negativ?
Giulia: Inteleg nevoia publicului de a ma cunoaste dincolo de muzica mea si inteleg curiozitatea celor ce imi asculta muzica de a afla detalii personale despre mine. Am o limita in ceea ce priveste expunerea vietii mele personale in presa, dar in acelasi timp nu ma ascund tocmai din acest motiv. Cred cu tarie ca daca alegi sa vorbesti despre lucruri ce tin de viata ta de familie si nu de viata ta ca si artist intr-un context favorabil, atunci publicul te percepe asa cum esti tu si probabil acesta este motivul.
Tonica: In perioada sarbatorilor, ai avut restrictii alimentare de dragul siluetei? Si daca da, carui preparat i-ai rezistat cel mai greu?
Giulia: Poate veti ramane surprinsi, dar nu. Am mancat sarmale, salate si tot ce am dorit, dar am compensat cu mult sport!
Tonica: Ce faci la inceput de primavara pentru a arata bine? Sport, tratamente cosmetice?
Giulia: Fac sport destul de mult, merg la sala de dans o data pe saptamana, in saloane foarte rar o sa ma gasiti si doar atunci cand este cazul, in rest prefer sa imi fac eu totul acasa.
Tonica: Cu ce ai de gand sa ne surprinzi din punct de vedere muzical? O melodie noua, un videoclip?
Giulia: Lansam un nou single in luna februarie, momentan videoclipul “My Life” este la toate posturile de specialitate iar asta nu poate decat sa ma bucure.
Tonica: Ce crezi ca nu stiu cititorii despre tine si ti-ar placea sa afle?
Giulia: Ca am terminat psihologia si mi-ar placea tare mult sa profesez in acest domeniu!
Tonica: Daca ai putea schimba ceva in ceea ce priveste viata ta, sau daca ai putea adauga ceva, ce anume ar fi?
Giulia: Inca 12 ore pe zi ca sa pot face tot ceea ce imi doresc.
Tonica: Va mai doriti un copil?
Giulia: Un copil vine atunci cand este cazul, nu neaparat cand il planifici, asa ca daca va fi sa mai apara inca un copil in viata noastra, nu vom putea decat sa ne bucuram.
Text: Ruxandra Raica