Gările și aeroporturile în care merită să te rătăcești

Probabil măcar o dată în viața ți s-a întâmplat să pierzi un avion, din cauza escalelor întârziate, sau un tren, din cauza traficului din oraș. Să aștepți următorul transfer este uneori stresant și epuizant. Însă, în lumea asta există și gări sau aeroporturi în care aproape că-ți dorești să pierzi mijlocul de transport.

Farmacistii Catena recomandă Rehidrafort cu aromă portocale de la Naturalis, un supliment alimentar sub formă de săruri de rehidratare care contribuie la restabilirea echilibrului electrolitic prin compensarea rapidă a pierderii de minerale și lichide. Datorită compoziției echilibrate de ingrediente active, Naturalis Rehidrafort ajută la corectarea stărilor de deshidratare.

Astăzi vom face un top al gărilor și al aeroporturilor în care ne-ar plăcea să pierdem timpul, să ne rătăcim și să ne plimbăm cu orele…



Gara Berlin Hbf din Germania

Berlin Hauptbahnhof (Berlin Hbf) este principala gară a capitalei Germaniei. Construcția futuristă a fost inaugurată în mai 2006, în prezenţa cancelarului german Angela Merkel, înainte de debutul celei de-a 18-a ediţii a Campionatului Mondial de Fotbal. Acoperişul boltit, din oţel şi sticlă, permite pătrunderea luminii naturale pe peroane şi conferă senzaţia de spaţiu aerisit.

Berlin Hauptbahnhof are o lungime de 430 de metri, este construită pe cinci niveluri, are un adevărat mall cu aproximativ 80 de magazine, farmacii, supermarket, restaurante şi altele – majoritatea deschise în fiecare zi a săptămânii pentru cei aproximativ 300.000 de călători şi vizitatori zilnici.

Aeroportul Changi din Singapore

Aeroportul Changi din Singapore este unul dintre motivele pentru care merită să pierzi avionul.

Sapte ani la rând aeroportul Changi, aflat la 10 km de oraș, a fost ales cel mai bun aeroport din lume. Peste 80 de milioane de pasageri l-au folosit pănă acum. Peste 100 de companii aeriene i-au trecut pragul, făcând legătura cu 400 de orașe din aproape toată lumea.

Un avion vine sau pleacă la fiecare 80 de secunde. De la deschiderea sa, în 1981, a primit 594 de premii pentru inovații, inclusive pentru atmosfera caldă și primitoare creată de vasele uriașe cu orhidee naturale, a perdelelor de apă, Kinetic Rain, și a muzicii lăsate în surdină. Aeroportul are 4 terminale, unul mai frumos si mai modern decât altul. Transferul între terminale este asigurat de către trenurile navetă, foarte silențioase și rapide.

Aeroportul Beijing Daxing din China

Aeroportul Internațional Beijing Daxing, situat la granița dintre Beijing și Langfang, în provincia Hebei, este al doilea aeroport internațional din Beijing, China. Aria lui deserevește regiunile Beijing, Tianjin și Hebei. Acestuia i se mai spune și „steaua de mare”, datorită formei pe care o are. Construcția a fost finalizată pe în iunie 2019, iar activitatea pe acesta a început în septembrie 2019, înainte de aniversarea a 70 de ani de Republica Populară Chineză.

După aproape cinci ani de construcție, cu o investoție de 11,4 miliarde de dolari, aeroportul are un terminal de 700.000 m2, fiind cel mai mare terminal cu o singură clădire din lume, pe un teren de 47 km2.

Gara Shinjuku – Tokyo

Aceasta gară a intrat în Cartea Recordurilor, fiind cea mai aglomerată gară din lume: 3,64 milioane de călători pe zi! Shinjuku este unul dintre cele 23 de sectoare speciale ale zonei metropolitane Tokyo în Japonia. Gara este împânzită de baruri, restaurante și mall-uri.

De asemenea, este un important centru administrativ, Guvernul Metropolitan al Tokio-ului având sediul chiar aici.

Gara Pennsylvania – New York

Nestemata arhitecturală a orașului New York, gara Pennsylvania a fost terminată în 1910 și era îmbrăcată în granit roz. Din păcate, structura sa originală a fost demolată în 1963, pentru a pemite demararea lucrărilor de construcție pentru Madison Square Garden. Deși structura inițială a gării e istorie, moștenirea arhitecturală a gării încă există, datorită protestelor oamenilor.

Astăzi, Penn Station încă își face datoria, fiind cea mai aglomerată gară din America de Nord. La fiecare 90 de secunde aproximativ 1000 de oameni îi calcă pragul.

Farmaciştii Catena recomandă LipidoSlim Naturalis, un supliment alimentar care ajuta la mentinerea greutatii corporale in limite normale.

Grand Central Station, New York

Unii o consideră cea mai frumoasă gară din lume. Construită în secolul 19, Grand Central se întinde pe o suprafață de 19 hectare. Atracția principală este zona centrală de informare, unde este recreat un cer cu stele, luna, soare și zodiac si unde există și o galerie a șoaptelor, un loc foarte romantic, unde se spune că dintr-o parte și de alta a unei bolte de intrare, se poate comunica chiar și în șoapte, căci forma de arc ajută la propagarea perfectă a sunetelor.

Gare de Nord, Paris

Această gară istorică a fost construită în 1860 și este considerată cea mai folosită din întreaga Europă, având peste 180 de milioane de pasageri pe an. Este celebră pentru cele peste 20 de sculpturi ce înfrumusețează clădirea, opt dintre acestea simbolizând importante orașe europene în carer ajung trenurile care pleacă de aici. 

Gara Atocha din Madrid

Gara Atocha este cea mai mare din Madrid și a ajuns celebră datorită faptului că găzduiește cea mai impresionantă grădină botanică acoperită a țării, pe o suprafață de 4.000 metri pătrați. Aceasta deține un patrimoniu de 7.000 specii de plante locale și exotice care satisfac curiozitatea turiștilor aflați în trecere prin capitala Spaniei.

Inaugurată în septembrie 1851, Atocha este una din cele mai vechi gări din Europa. Gara a fost refăcută între anii 1888 – 1892, după ce fusese incendiată, de arhitectul Placido de Palacio, structura ei fiind considerată pe atunci o capodoperă a construcțiilor inginerești metalice.

Aeroportul Heathrow

Aeroportul Londra Heathrow a fost construit inițial în 1929 și a fost folosit în Al Doilea Război Mondial, iar în 1944 s-a extins.  Din 1946 a operat zboruri civile sub numele de London Airport pentru ca în 1966 să fie devină Heathrow Airport.

Aeroportul are peste 78 de milioane de pasageri anual este cel mai aglomerat aeroport din Europa, fiind înaintea aeroporturilor Paris Charles de Gaulle și Frankfurt.

Aeroportul este folosit de 4,8 milioane pasageri pe rute interne (Marea Britanie), 32 milioane Europa, 17,4 America de Nord, 11,3 milioane Asia-Pacific, 7,6 milioane Orientul Mijlociu, 3,2 milioane Africa, 1,3 milioane America de Sud.

Aeroportul Internațional Dubai

Aeroportul Internaţional din Dubai a înregistrat 89,1 milioane de pasageri într-un singur an.

Până în 2019, Aeroportul din Dubai a fost cel mai mare aeroport internaţional din lume, încă din 2014, când l-a detronat pe cel londonez, Heathrow. Anterior, însă, operatorul aeroportului din Dubai şi-a exprimat convingerea că, până în 2021, acest aeroport va putea devansa aeroporturile din Atlanta şi Beijng pentru a deveni cel mai mare din lume… însă între timp a venit pandemia…

Text: Bettina Cristea