În timp ce vara începe să își intre în drepturi vedetele Antenei 1, Gina Pistol, Octavia Geamănu și Diana Munteanu ne-au dezvăluit ritualurile lor de frumusețe pentru anotimpul cald. Cum își îngrijesc părul, ce alimente consumă sau cum își pregătesc pielea pentru plajă sunt doar câteva dintre secretele împărtășite de frumoasele vedete.
Gina Pistol „Soarele mă iubește, dar lasă și urme!”
Pentru păr Gina Pistol folosește produse profesionale pentru păr deshidratat și uscat și ulei de cocos când are mai mult timp la dispoziție. “Îl aplic de la jumătatea lungimii părului spre vârfuri și stau toată noaptea cu el.”
Cât despre expunerea la soare Gina spune că de câțiva ani evită să se expună în special în intervalul orar 10:00-17:00. Asta nu și în cazul Asia Express, când a folosit „creme cu factori de protecție ridicat, pentru că oricum eu am tenul mai sensibil și mă pătez de la soare. Soarele mă iubește, dar lasă și urme!” Demachierea este un alt proces foarte important atât dimineața cât și seara, „îmi place să îmi fac acasă un gomaj cu aspirină și pudră de argilă”.
”Îmi fac un gomaj pentru corp o dată la două săptămâni cumpărat din magazine sau făcut chiar acasă din cafea și ulei de măsline sau mălai cu miere și ulei de măsline. Ulterior aplic o cremă hidratantă cumpărată din farmacie fără parfum.” Gomajul este foarte important și pentru un bronz frumos, dar în afara sezonului cald când nu se expune la soare, folosește autobronzant.
Octavia Geamănu „aleg sănătatea înaintea frumuseții”
„Nu folosesc niciun tip de ulei de păr când soarele e puternic și aplic după duș un balsam leave-in cu factor de protecție”, spune îndrăgita prezentatoare. „Iar vara îl coafez doar când întru în jurnal.”
În ceea ce privește îngrijirea pielii copului, Octavia spune că nu iese din casă fără factor de protecție 50 și de câțiva ani stau tot mai puțin la plajă. Pentru un bronz de durată, vedeta evită orele în care soarele este puternic și alege să se bronzez treptat, în câteva săptămâni, iar secretul ei este uleiul de morcov pe care îl aplică cât stă la plajă.
Cu un corp de invidiat, Octavia spune că o ajută moștenirea genetică, altfel mari lucruri nu face pentru a se păstra în formă. „Urc și coborî scările, uneori cu băiețelul meu în brațe, de n ori pe zi. Alerg după el. Fac o dată pe an două-trei ședințe de velashape, în pecial în perioada verii și merg cu bicicletă.”
Diana Munteanu „totul vine din interior cãtre exterior”
Diana Munteanu folosește des scrub în materie de îngrijire a pielii și are o și o rețetă proprie. „O datã pe sãptãmânã îmi fac unul, fie folosind un produs deja existent pe piaţã, fie preparându-mi eu unul, dintr-un zaţ de cafea cu ulei de mãsline sau ulei de cocos sau zahãr brun.”. „Eu mã bronzez foarte repede şi acord o deosebitã importanţã produselor de dupã plajã, în cazul meu, sunt imperios necesare.”
O strategie pe termen lung pentru un trup de invidiat, spune vedeta că este la fel ca şi cu hidratarea. „Pentru mine a mânca sãnãtos, a dormi bine şi în orele bune, a face mişcare în fiecare zi, toate astea au devenit mai degrabã uns til de viaţã, de la care nu mai concep sã mã abat”
Text: Iulia Mirică