Ia romaneasca a ajuns pentru prima data la Saptamana Modei de la Paris, cel mai prestigios eveniment mondial de moda.
Cea mai noua colectie capsula Fleurs de pêche (Flori de paun), a brandului romanesc Flori de ie, va fi prezenta la faimosul Hotel Ritz Carlton din Paris, unde va avea loc Showroom Beautiful. Conceptul este simplu si porneste de la costumul traditional din tinutul Nasaudului, avand ca tema principala paunul, recunoscut ca simbol al frumusetii.
Creatii pentru evenimente speciale
Cu texturi pretioase si o paleta cromatica in tendintele internationale, colectia capsula Fleurs de pêche surprinde într-un mod original cu creatii dedicate unor evenimente speciale – red carpet, party, bridal si cocktail – si cuprinde rochii pe care au fost pictati pauni si apoi aplicate margele, veste si sacouri decorate cu margele, toate lucrate manual, reusind si de aceasta data sa ramana aproape de portul traditional romanesc valorificat la un nivel superior.
Costume populare centenare
„Sunt extrem de onorata sa pot urca ia romaneasca pe cel mai prestigios podium de moda si sa arat lumii întregi frumusetea ei. Costumele populare centenare, care vor fi prezentate la Ambasada Romaniei din Paris, cat si colectia capsula Fleurs de pêche, inspirate din arta traditionala romaneasca, vor fi contributia Flori de ie la completarea unei imagini consistente a Romaniei la Saptamana Modei de la Paris de anul acesta”, a afirmat Cristina Chiriac, initiatoarea si sufletul brandului Flori de ie.