Inconfundabila actrita Cristina Stamate a colaborat cu revista Tonica in urma cu cativa ani, ocazie cu care a scris la rubrica „Femeia Hopa Mitica‟ o serie de texte pline de umor fin si de o inteligenta sclipitoare, calitati prin care s-a si remarcat doamna teatrului romanesc. Va invitam sa le recititi si sa va reamintiti pofta de viata a exuberantei Cristina Stamate.

Fitness pentru suflet!

Codul manierelor elegante, lectura aproape obligatorie candva, reeditat aproape inutil astazi, intr-o ancercare timida de lustruire a grobianismului contemporan, cu preferinta e supus mistocarelii nationale si cel mai adesea il regasim reformulat lapidar in  „fata fina… de, a terminat scoala de dans si bune maniere”. Astazi, daca doamne fereste un barbat vrea sa-ti tina scaunul inainte de a te aseza, la un restaurant, crezi lesne ca vrea sa-ti zuleasca poseta de pe umar, iar daca are incercarea de a saruta mana domnitei abea prezentata, nu poti sa pui mana in foc, daca totul nu ascunde de fapt, dorinta lui abila de a-ti sustrage inelul de pe deget printr-o aspirare dibace de nepot al lui Houdini.

Fata de intelectuali romani, o colega de-a mea de la Liceul Sf.Sava, locuieste de peste 20 de ani, dupa un mariaj mixt, in atat de rigida Germanie. Eleganta educatiei primite in copilarie i-a adus rapid integrarea, iar fantezia romaneasca atat de lipsita de stereotipii a inflorit multe case de prieteni nemti, ori cu martisoarele din martie, achizitionate de la prietenii de acasa cu ceva timp inainte, cu sarmalele intrate pe nestiute in repertoriul teutonic, cu buchetele de flori cu care te duci cand esti invitat in casa cuiva, spre surpinderea gazdelor.

Cu aceasta vocatie minunata a prieteniei, atat de desueta astazi, nu i-a fost prea greu sa ne adune la un loc pe cativa dintre fostii colegi. Ma intreba despre localurile mai de lux unde putea sa-si invite colegii, intuind cu eleganta ca incorsetarea financiara a unei femei intelectuale din Romania, nevasta, mama si bunica in acelasi  timp, transforma o seara petrecuta la un restaurant, intr-un rasfat atat de rar permis.

Cu o delicatete de magician ne oferea fiecaruia cate un pachetel pregatit de acasa cu funde si ambalaj stralucitor si, in timp ce noi cotrobaiam fericite, cu o curiozitate de copil, la bradul de Craciun, ea achita nota de plata, cu drag si cu banii romanesti obtinuti la casele de schimb pentru echivalentul muncii ei de profesoara de franceza, undeva langa Domul din Koln.

Una dintre colege, cu o vila in Bucuresti, spatiu suficient ca sa ne cuprinda pe toti, ne-a invitat antr-o seara la un gratar an curte, ca raspuns elegant la nenumaratele invitatii ale nemtoaicei de conjunctura. Ne-am intalnit mai pe dupa-masa, era inca soare afara si am luat aperitivele, lichide sau de rontait in living, pe racoare, cu usile larg deschise.

Fumatoare fiind, am intrebat daca deranjeaza pe careva daca-mi aprind o tigara? Raspunsul unanim politicos a fost ca nu, si era cat pe-aci sa-mi aprind una, cand o colega mi-a facut un semn discret, soptindu-mi ca cea de alaturi de mine tocmai suferise un preinfarct si ca poate nu i-ar face bine. Am temporizat aprinderea tigarii un pic si apoi am iesit in curte, m-am asezat la masa pregatita pentru gratar si mi-am satisfacut tampitul viciu.

In scurta vreme langa mine, in curte a venit colega mea care avusese recente probleme cardiace, ca sa-mi tina de urat. Probabil ca a realizat ca am plecat ca sa o menajez pe ea si nu i s-a parut elegant sa ma lase singura in curte, ca o surghiunita de la masa boierilor. Fara explicatii stanjenitoare, am conversat despre teatru, muzica, programul ei prelungit de la parlament, ca traducatoare din multe limbi straine.

Recent, inainte de ultima zi a vacantei prietenei noastre din Germania, ne-am reintalnit la o cafea la o gradina de vara. De data asta, pachetelele colorate cu daruri erau de la noi pentru cea care pleaca departe si singurul barbat de la masa, coleg de clasa cu noi, a adus fiecarei doamne de la masa cate o floare si a platit fara sa ne dam seama cand, totul.

Arata asa, ca un sultan, inconjurat de un harem… tomnatic, dar atat de elegant.

Grozav mi-ar placea sa existe sali de fitness… pentru suflet !

Text : Cristina Stamate (Tonica/ 5 mai 2006)