Foarte multe femei se confruntă cu fire de crescute sub piele, care sunt inestetice și dureroase uneori și care apar de obicei pe gambe și în zona inghinală, indiferent de metodă de epilare pe care o folosesc. Femeile care au trecut de pubertate experimentează deseori această problemă, iar ea devine una destul de apăsătoare, mai ales în sezonul cald, când toate doamnele și domnișoarele vor să arate bine în costumul de baie.
Problema apare atunci când ne epilam firele care au o rădăcină mai groasă față de celelalte și care nu sunt smulse în totalitate, și nu numai. Denumirea medicală a acestei afecțiuni este Pili recurvati sau foliculita recidivantă.
Fire de păr crescute sub piele – cauze frecvente
Atunci când firele de par care au rădăcina mai groasă se rup oblic sub straturile superficiale ale pielii, în momentul în care cresc și încearcă să iasă la suprafață, acestea se întorc în propriul folicul și, cu cât se întorc mai aproape de rădăcina lor, cu atât inflamația este mai mare, mai dureroasă, mai neplăcută. Fenomenul se poate datora și unor probleme hormonale, iar femeile care au ovare polichistice se înscriu și ele în această categorie. De asemenea, femeile care au părul închis la culoare sunt mai expuse problemei.
Fire de păr crescute sub piele, greșeli frecvente
Cea mai mare greșeală pe care o fac femeile este că încearcă să scoată la suprafațăfirele de păr crescute pe sub piele . Astfel își agresează pielea folosind tot felul de ustensile nerecomandate într-o astfel de situație. Există riscul ca foliculul să se infecteze, dar șansele ca rădăcina să fie complet îndepărtată sunt foarte mici, astfel că procedeul este unul ce poate lăsa cicatrice vizibile, inestetice la nivelul pielii. Încearcă să nu apelezi la astfel de mijloace dacă te confrunți cu câteva fire de par crescute pe sub piele.
Fire de păr crescute sub piele – ce e de făcut?
Primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă problema persistă este să mergi la medicul specialist care să îți facă un control amănunțit. Exfolierea este și ea foarte importantă în eliminarea acestor fire de păr crescute pe sub piele. Așa că este indicat să îndepărtezi stratul de celule moarte de la suprafața pielii, însă nu insista prea mult. Fă-ți un scrub delicat! În plus, nu uita de hidratare, pentru ca pielea să nu fie uscată și să nu se formeze un strat cornos. Dacă mergi la salon pentru a te epila, ai grijă ca produsele utilizate să fie unele de calitate și să se potrivească tipului tău de piele. Consultă un specialist în domeniul frumuseții care te poate îndruma spre o îngrijire optimă în funcție de tipul de piele.
Text: Ruxandra Raica