Pentru mine, responsabilitatea (abilitatea de raspuns) se traduce prin capacitatea de a alege felul in care raspundem la un moment dat la anumiti stimuli prin intermediul circuitelor senzoriale. Desi exista anumite programe ale sistemului limbic (sediul emotiilor) care sunt activate in mod automat, dureaza mai putin de 90 de secunde pentru ca unul dintre acestea sa se declanseze, sa ne strabata corpul si apoi sa razbata prin sistemul vascular.
Reactia de raspuns la furie, de exemplu, este o reactie care se declanseaza automat. Odata declansata aceasta, substanta eliberata de creier imi strabate corpul si se transforma intr-o experienta fiziologica. In decurs de 90 de secunde de la declansarea acestei reactii, componenta chimica a furiei dispare complet din sange, iar raspunsul automat se incheie. Daca reactia de furie persista si dupa terminarea celor 90 de secunde, atunci inseamna ca eu am ales sa las acest circuit sa continue. Clipa de clipa, eu sunt cea care decide sa ramana conectata la diverse circuite neuronale sau sa se intoarca in momentul prezent, lasand, asadar, sa treaca reactiile fiziologice.
Partea cea mai interesanta, cand vine vorba de constientizarea celor doua personalitati asociate celor doua emisfere, este ca intotdeauna am cum sa privesc situatia – paharul este pe jumatate plin sau pe jumatate gol? Daca cineva se apropie de mine afisand furie si frustrare, atunci pot alege fie sa reflectez furia celuilalt si sa ma angrenez intr-o disputa (emisfera stanga), fie sa fiu empatica si sa ma apropii cu intelegere de celalalt (emisfera dreapta). Ceea ce nu realizam, in general, este ca decidem in mod inconstient cum sa reactionam. Este atat de usor sa ne racordam la reactivitatea preprogramata (sistemul limbic) a organismului, incat nici nu ne dam seama ca trecem prin viata pe pilot automat. Am invatat ca, cu cat celulele corticale superioare sunt mai atente la ceea ce se petrece in sistemul limbic, cu atat mai bine imi pot da seama de ceea ce simt si gandesc. Fiind atenta la deciziile pe care le iau cand sunt pe pilot automat, pot ramane stapana pe mine insami si pot lua decizii in mod constient. Pana la urma, eu sunt responsabila pentru ceea ce atrag in viata mea.
Am ajuns sa petrec mult timp analizand modul in care gandesc, intrucat creierul meu mi se pare fascinant. Dupa cum spunea Socrate: “Viata neobservata nu merita traita”. M-am simtit cel mai in putere in clipa in care mi-am dat seama ca nu trebuie sa-mi las mintea corupta de ganduri care imi provoaca durere. Desigur, nu e nimic rau in a avea ganduri dureroase, atat timp cat eu sunt cea care alege sa se conecteze la aceste circuite. In acelasi timp, este eliberator sa stiu ca sta in puterea mea sa alung acele ganduri atunci cand ma satur. Mi se pare minunat si faptul ca, indiferent de starea mea fizica sau mentala, am libertatea de a opta pentru mintea impaciuitoare si iubitoare (cea dreapta), si asta prin simpla decizie de a ma concentra asupra mintii drepte si asupra momentului prezent.
In general, aleg sa analizez mediul inconjurator prin ochii non-critici ai mintii drepte, lucru care imi permite sa-mi mentin bucuria interioara si detasarea fata de circuitele emotionale cu incarcatura negativa. Eu sunt singura care pot decide daca ceva imi influenteaza psihicul in mod negativ sau pozitiv. De curand, conduceam cantand cat ma tineau plamanii o melodie de pe CD-ul meu preferat, cu Ginger Curry: “I got JOOOOOY in my heart”! Spre intristarea mea, am fost trasa pe dreapta pentru dapasirea limitei de viteza (se pare ca eram mult prea entuziasmata la volan!). Dupa ce am fost amendata, a trebuit sa ma conving de 100 de ori ca nu merita sa fiu suparata din cauza aceea. O voce slaba a negativismului tot incerca sa-si faca simtita prezenta si sa ma intristeze. Tot relua intamplarea nefericita, privind-o din toate unghiurile posibile, dar, in ciuda contemplatiei, situatia obiectiva era aceeasi. Sincer, acum consider ca natura obsedanta a mintii stangi povestitoare este o mare pierdere de timp, fiind foarte obositoare. Dupa accidentul vascular suferit, am invatat ca pot sa ma stapanesc, ca pot sa nu ma mai gandesc la evenimentele din trecut si ca pot sa ma racordez oricand la prezent.
Acestea fiind spuse, mentionez ca exista totusi ocazii in care decid sa pasesc in lume ca un organism solid, singular, egocentric si de sine statator. Uneori, imi place la nebunie sa confrunt atitudinile si particularitatile mintii mele stangi cu cele ale mintii stangi ale altui individ, intr-o dezbatere inflacarata sau chiar intr-o disputa. De cele mai multe ori insa, nu imi plac raspunsurile fiziologice ale furiei in corp, asa ca incerc sa evit confruntarile ostile si aleg, in loc, compasiunea. Mi-e usor sa ma port frumos cu cei din jur, mai ales cand ma gandesc ca niciunul dintre noi nu a pasit in lumea aceasta cu un manual in care scrie cum sa faca totul bine. Sunem doar un produs al ereditatii si al mediului. In consecinta, aleg sa fiu intelegatoare cu cei din jur, mai ales cand ma gandesc la toata incarcatura emotionala negativa pe care suntem nevoiti s-o purtam in noi. Realizez ca, uneori, voi fi tratata rau, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma victimizez sau sa iau personal actiunile sau greselile celuilalt. Lucrurile lui sunt lucrurile lui, iar lucrurile mele sunt ale mele. Pacea interioara si bunatatea sunt optiuni la care trebuie sa recurgem constient. Iertarea celorlalti pentru greselile facute si iertarea de sine sunt, de asemenea, optiuni. Perceperea prezentului ca pe un moment perfect este, de asemenea, o chestiune de alegere.
Text: Alina Lupa