Fibromul uterin – ce este, de fapt, si care sunt noile metode de tratament

poza fibrom uterinFibroamele uterine afecteaza intre 20% si 25% dintre femeile care sunt la varsta fertila si ridica o serie de intrebari celor care afla ca au o astfel de problema: de ce a aparut fibromul, daca poate degenera in cancer, daca necesita operatie sau poate fi tratat altfel sau daca ne afecteaza fertilitatea. La toate acestea vom incerca sa raspundem in continuare.



Ce este, de fapt, fibromul uterin

In primul rand, trebuie sa stii ca fibromul uterin este o tumoare benigna (deci nu este o formatiune canceroasa). Acesta se poate transforma in cancer doar in foarte putine dintre cazuri (adica intre 0,2% si 0,5%). Fibroamele apar in peretele sau pe suprafata uterului, cea mai frecventa forma fiind insa cea care se dezvolta in peretele uterului. Sunt formate din tesut conjunctiv si tesut muscular neted si au dimensiuni care variaza, de la cativa milimetri la cativa centimetri, insa fibroamele foarte mici nu dau de obicei niciun semn. Nu se stie exact de ce apar fibroamele, insa ceea ce se cunoaste pana acum este ca factorii genetici influenteaza aparitia lor, la fel si cei hormonali. De multe ori, aparitia lor se asociaza cu disfunctii ovariene. In 90% dintre cazuri, asa cum ne-a explicat prof. dr. Florin Stamatian, nu apare un singur fibrom, ci mai multe.

Cum iti poti da seama daca ai fibrom uterin? Cel mai sigur, printr-o ecografie sau un RMN, pentru ca in unele cazuri acestea sunt asimptomatice. Atunci cand vorbim insa de fibroame simptomatice, acestea dau cel mai frecvent tulburari de menstruatie, anemie, sangerari menstruale, durere si senzatie de presiune abdominala, urinari frecvente, infertilitate si chiar complicatii ale sarcinii.

Tratamentul fibromului: interventii chirurgicale sau metode minim-invazive?

 

Desi in multe dintre tarile Europei fibroamele sunt tratate preponderent prin metode minim invazive, la noi in tara tratamentul cel mai des aplicat este cel clasic, adica prin interventie chirurgicala. In cazurile mai grave, cand fibromul are dimensiuni foarte mari, este necesara histerectomia (adica extirparea uterului), care se utilizeaza la femeile care nu mai doresc sa ramana insarcinate. Exista si o alta varianta, numita miomectomia, care presupune indepartarea fibromului cu pastrarea uterului. Cand vorbim de fibroame aparute in interiorul uterului, acestea pot fi indepartate si prin histeroscopie, iar cele din peretele uterului – prin laparoscopie.

Pentru femeile care nu au fibroame de dimensiuni foarte mari, este recomandata embolizarea arterei uterine, metoda ce presupune injectarea unei substante care opreste circulatia sangelui in artera ce alimenteaza fibromul, determinand astfel scaderea acestuia. Uneori, menopauza este un ajutor in cazul femeilor care sufera de aceasta problema, pentru ca la menopauza, datorita opririi productiei de hormoni, fibroamele scad in dimensiuni sau se opresc din crestere.

Noi solutii de tratament in cazul fibromului uterin

 

De curand, a aparut si o alta solutie pentru pacientele cu fibrom uterin, care permite ameliorarea simptomelor si amanarea interventiei chirurgicale, fara a induce simptomele caracteristice menopauzei. Vorbim aici despre tratamentul medicamentos introdus de Gedeon Richter, care are efect inhibitor la nivelul receptorilor de progesteron, lucru care duce la oprirea cresterii celulelor din fibromul uterin si distrugerea lor in timp. Acesta amelioreaza si simptomele fibroamelor, si vorbim aici de controlul sangerarilor, corectarea anemiei cauzate de fibrom si reducerea durerii. Asa ca solutii exista, nu trebuie sa ne sperie fibroamele uterine, insa trebuie sa mergem la medic si sa le monitorizam chiar si atunci cand sunt asimptomatice, pentru a preveni aparitia complicatiilor.

Text: Bianca Badescu