Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România, va avea loc în zilele de 15 și 16 iunie la Buzău. Ajuns la cea de a VI-a ediție, evenimentul este organizat de către Centrul Cultural Alexandru Marghiloman și Primăria Municipiului Buzău, în memoria regretatului artist Benone Sinulescu, simbol al muzicii populare românești.
Festivalul Național Concurs de Muzică Populară ”Benone Sinulescu” prezentat de Sorin Ghilea, va aduce pe scenă cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară din România și promite să fie un eveniment de neuitat pentru toți iubitorii de folclor.
Concursul de interpretare se va desfășura pe data de 15 iunie, între orele 10:00 și 17:00, la Sala Teatrului George Ciprian din Buzău. În cadrul acestui concurs, tineri talentați din toată țara vor avea ocazia să își demonstreze abilitățile artistice și să concureze pentru premii prestigioase.
Premiile concursului vor fi anunțate la scena mare a festivalului de un prezentator cu mult farmec, celebrul artist Aurelian Temisan, în cadrul festivității de premiere, duminică, 16 iunie, începând cu ora 17:00.
Și în acest an, participanții sunt interpreți amatori din toată țara, cu vârste până la 30 de ani.
Concursul cuprinde trei secţiuni:
- solişti vocali Grupa 1 de vârstă (concurenții cu vârste până la 12 ani);
- solişti vocali Grupa 2 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani);
- solişti vocali Grupa 3 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 16 și 30 ani).
Câștigătorii Concursului de Muzică Populară ”Benone Sinulescu”, ediția a VI-a, vor fi validați de membrii juriului, compus din: Traian Ilea, Laura Lavric, Sorin Filip, Ilie Caraș, Adrian Naidin, Valentin Boghean, Teodor Isaru si Loredana Streche .
În cele două zile ale festivalului pe scena târgului Drăgaica, vor susține recitaluri unii dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii populare românești, care vor aduce pe scenă frumusețea și autenticitatea muzicii populare românești, oferind un spectacol de excepție. Printre aceștia se numără: Nicolae Botgros și orchestra Lăutarii, Ansamblul „Ciprian Porumbescu” Traian și Valeria Ilea, Laura și Victor Lavric, Constantin Enceanu, Damian Drăghici, Sorin Filip, Marius Mihalache Band, Vali Boghean Band, Grigore Gherman, Ilie Caraș, Adrian Naidin Band, Nicolae Datcu, Mariana Anghel, Loredana Streche, Ziana Birdeanu, Nicușor Iordan, Raluca Diaconu, Nemuritorii, Flavia Cochirleanu, Simona Dinescu, Daniela Condurache, Alexandra Dan, Ionuț Cocoș, Nicolae Ciubotaru, Mariana Dobzeu, Ionică Stan, Simona și Cornel Bănică și Drăgăicuțele, câștigătorii primei ediții a festivalului.
Programul artistic al celor două zile de festival va începe în jurul orei 17:00 și le va oferi tuturor celor prezenți oportunitatea să petreacă în compania artiștilor până după ora 22:00.
Festivalul Național Concurs de Muzică Populară ”Benone Sinulescu” este un omagiu adus marelui interpret de muzică populară, celebrând tradiția și cultura națională. Evenimentul, o sărbătoare a folclorului românesc este organizat cu sprijinul autorităților locale și al comunității culturale din Buzău, având scopul de a promova și păstra valorile folclorice românești. Primele trei ediții ale festivalului s-au bucurat de prezența marelui nostru artist, el susținând recitaluri și prezidând concursul de interpretare artistică.
Benone Sinulescu s-a stins din viață la data de 18 noiembrie 2021, la vârsta de 84 de ani. „Nea Beni” a lăsat în urmă sa o colecție veritabilă de cântece populare de referință, pentru care milioane de români l-au iubit, l-au ascultat și l-au admirat. Dintre acestea amintim melodii precum „Radu mamii, Radule”, „Un bujor și-o garofiță” sau „Măi Buzău râu înspumat”. Cariera sa muzicală a fost apreciată, de asemenea, pentru colaborările muzicale de succes pe care le-a avut de-a lungul timpului cu numeroși artiști precum Irina Loghin sau trupa etno Ro-mania.
Născut pe 24 mai 1937, Benone Sinulescu a început să cânte încă din adolescenţă. A debutat discografic cu primul sau EP în 1967, deși primul disc single îl avea deja din 1963. În decembrie 1967, i-a fost acordat Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a „pentru merite deosebite şi îndelungată activitate artistică”, prin decret al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România.
Preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Benone Sinulescu, pe 29 noiembrie 2002, Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”. Pe 7 februarie 2004 artistul a primit şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.
foto: PR, shutterstock