Ieri m-am hotarat sa fiu fericita. Ziua fericirii fiind, nici nu prea aveam incotro.
Odata hotararea luata si ziua fericirii declarata…
Ceasul a sunat la ora 7:00. Fericire maxima!!! Cu ochii carpiti, am pregatit copilul pentru scoala. Norocul meu ca nu trebuie sa o duc tot eu si la scoala, ca m-ar fi luat fericirea prea tare de dimineata.
Ziua continua cu fericirea de a-mi petrece cel putin o ora in trafic.
La serviciu, alt puseu de fericire: contracte nerezolvate, colegi insistenti care vor, toti in acelasi timp, sa-i asculti, telefonul care suna fara oprire, sedinta, mailuri, parteneri nerabdatori.
Pentru ca mi s-a facut foame, de atata fericire, ies la fast food-ul din colt sa-mi cumpar ceva de mancare.
Vantul nu stie ca e o zi speciala pentru mine, asa ca ma intorc la serviciu cu parul maciuca. In momentul cand ma zaresc in oglinda liftului, imi vine sa urlu. Ziua mea e iremediabil… fericita.
Din greseala, la un moment dat, imi arunc ochii la ceas.
Si mi se face rau. E foarte tarziu. Imi smulg haina din cuier si parul ciufulit din cap si ies val-vartej pe usa, indreptandu-ma spre scoala.
Si ma loveste, a doua oara intr-o zi, fericirea traficului bucurestean.
Reusesc sa ajung la scoala inainte sa-mi apara poza la avizier la rubrica “Asa parinti, NU!!!”, si pornesc in sens invers. Spre casa.
Copilul vrea sa-mi povesteasca ce a facut la scoala, ce mai zic colegii, la ce aniversare vrea sa mearga la sfarsit de saptamana.
Cu copilul de mana si cu fericirea pe chip ajung acasa.
Trebuie sa pregatesc masa, sa dau o mana de ajutor la lectii, sa spal, sa calc si sa pregatesc totul pentru a doua zi de dimineata.
Doborata de atata fericire, adorm pe canapea. Ma trezesc la un moment dat din cauza durerii de gat, imi fac un dus si ma culc. Abia atunci am ragazul sa-mi dau seama ca sunt chiar… fericita.
Fiecare zi poate fi ziua fericirii. Depinde cum privesti lucrurile!!!
Text: Alina Niculescu